Vorbeam azi la o cafea cu un amic despre faptul ca prietena lui nu prea se pricepe sa faca mancare. Mai multi prieteni mi s-au confesat de-a lungul timpului ca fetele lor nu sunt foarte pricepute in domeniul asta. Le-am spus ca nu e un capat de tara. Oricine poate invata sa faca mancare, iar gatitul in doi are farmecul lui. Nici eu nu sunt cine stie ce gospodina. Recunosc, fac doar cateva feluri de mancare (alea care-mi plac mie). Nevoia m-a invatat sa gatesc (in atatia ani petrecuti departe de parinti trebuia sa supravietuiesc cumva – doar nu era sa astept pachete saptamanale de la mama).

Astazi m-am intors din oras si imi era foame. N-aveam mare lucru prin frigider pentru ca nu am ajuns de dimineata la piata. Am descoperit insa prin camara niste paste si un pliculet de Maggi pofta de … paste cu pui. In congelator mai aveam o bucatica de piept de pui. Perfect. Sa gatim, deci

Deci doamnelor si domnisoarelor, iata o reteta extrem de simpla si rapida, pe care o poate pregati chiar si un incepator. Prietenii vostri vor fi incantati ca au asa niste iubite pricepute in bucatarie.

Ce ne trebuie: paste (eu aveam unele colorate – si chiar va recomand sa le alegeti colorate pentru ca fiind o reteta cu sos alb si bucatele de pui, trebuie si un pic de culoare in farfurie), o jumatate de piept de pui dezosat (sau o bucata intreaga – depinde cate portii vreti sa faceti), un pliculet de Maggi pofta de … paste cu pui (gasiti la supermarket), putin lapte, o lingura de ulei.

Se pun pastele la fiert intr-o cratita cu apa clocotita si putina sare. Se fierb 8 minute sau cat scrie pe ambalaj. Eu am folosit jumatate de punga ca atata mai aveam prin casa. Dupa ce se fierb, le trecem printr-un jet de apa rece si le lasam la scurs intr-o sita.

Cat timp se fierb pastele, se taie pieptul de pui in bucatele mici. Acestea se pun intr-o tigaie mai mare si se prajesc intr-o lingura de ulei. Amestecati din cand in cand.

Bucatile de pui se calesc foarte repede, cam in 5-10 minute. Dupa ce s-au prajit (ele lasa apa deci nu vor fi foarte crocante; verificati sa intre furculita in ele), adaugati putina apa, putin lapte si jumatate din continutul plicului de Maggi (pe plic sunt instructiuni si cantitati – pentru 300 gr piept de pui, se pun 200 ml de apa si 200 ml de lapte). Pentru ca eu am folosit putin pui, am pus cam jumatate de cana de apa si jumate de lapte). Amestecati si lasati sa fiarba 10-15 minute, pana se mai evapora apa si se mai ingroasa sosul. La sfarsit puteti sa puneti si un pic de piper (piperul se pune intotdeauna la sfarsit ca sa nu se inegreasca mancarea )

Cand sosul este gata (il vedeti ca are consistenta), il turnati peste paste (intr-o craticioara). Daca aveti, presarati un pic de cascaval ras deasupra. Puneti pe foc si mai amestecati un minut, cat sa se intrepatrunda ingredientele si sa nu fie pastele reci.

Si gata. Asta e tot. Dureaza vreo jumatate de ora – 40 de minute cu tot cu pregatiri. Sa aveti pofta! La sfarsit arata cam asa:

Read the rest of this entry »

Se pare ca am ceva probleme cu feed-ul probabil de la faptul ca accesul la blog a fost restrictionat cateva zile.

Daca nu merge http://ciupercutza.wordpress.com/feed/ incercati

http://feeds.feedburner.com/Ciupercutza

Sper sa se rezolve cat de curand.

Unii dintre voi au observat ca blogul meu a fost inchis ceva timp. Ma refer aici la cei care ma citesc din browser. Cei care sunt abonati la feed, au remarcat doar ca nu am mai scris.  In fine.

Blogul reprezinta un jurnal public, un loc de pe internet in care o persoana consemneaza idei, pareri, fapte. Sunt multe feluri de bloguri din punct de vedere al continutului. Al meu este unul personal. Am mai explicat de ce imi tin jurnalul, mai mult sau mai putin intim, pe internet. Unul dintre motive este acela ca ma intereseaza interactivitatea, dialogul cu cei care citesc.

In momentul cand cineva alege sa-si faca publice scrierile, trebuie sa fie pregatit pentru foarte multe categorii de cititori. Din pacate nu poti alege cine sa te citeasca (desigur exista o optiune la wordpress prin care te pot citi maxim 35 de useri, dar mi se pare mult prea restrictiva). Am evitat sa-mi promovez blogul in randul cunoscutilor mei. Nu toata lumea are o parere foarte buna despre bloguri si bloggeri (e parerea lor, nu o discut aici). In momentul in care am spus ca “am blog”, am starnit o serie de reactii in randul prietenilor mei. Si nu au fost neaparat bune. “Da’ ce naiba scrii acolo?, Dar de ce trebuie musai sa ai site? Stai prea mult in lumea virtuala si prea putin in cea reala … ” au fost doar cateva dintre reactii. Nu mai zic cate mistouri s-au facut. De aceea am ales sa nu mai spun ca am blog persoanelor care ma cunosc (in “viata reala” – cat de aiurea suna!!!), cu cateva exceptii. Pare ciudat pentru ca sunt atatia necunoscuti care ma citesc si fata de care nu am nici o jena … Dar e mult mai simplu sa scrii pentru necunoscuti. Din secunda in care afli ca te citeste vecinul (de ex), o sa incepi sa te cenzurezi (nu o sa mai povestesti despre ce tampenii face …).

M-am gandit de multe ori ca este posibil ca, la un moment dat, sa fiu citita si de catre persoane carora nu le-am spus de blog, pentru simplul motiv sa nu tineam mortis sa-mi descopere si o alta latura a personalitatii mele. Nu stiam care va fi reactia lor sau care va fi reactia mea. Well, s-a intamplat in cele din urma. Si eu am reactionat instinctiv prin a-mi proteja blogul. Numai ca degeaba am facut asta, posturile mele pot fi citite de pe net in cache.

M-am tot gandit zilele astea cum e mai bine sa procedez. Nu am ceva de ascuns, dar totusi ma simt un pic aiurea sa-mi dezvalui latura personala fata de colegi. Blogul asta este o chestie personala si nu vreau sa fie discutat in firma. Atata timp cat nu se intampla asta, cred ca va fi ok.

So, am decis sa raman in continuare ‘publica’. Initial m-am gandit sa-mi trec toate posturile pe un alt domeniu, sa sterg “ciupercutza” si sa anunt numai pe cine consider eu de cuviinta (am avut un atac de panica ). Dar tin prea mult la numele asta si, pana la urma, nu vad de ce as renunta la un blog personal doar pentru ca ma citesc colegii. Nu am scris nimic rau despre firma (ba dimpotriva), nu am dat nume (multi dintre prietenii mei habar nu au cum se numeste firma la care prestez – chiar nu e relevant). Va trebui doar sa-mi cenzurez un pic ideile.

Weekend placut dragilor!

Daca va este foame si nu stiti ce sa pregatiti, va recomand sa intrati pe ebucataria.ro

Sunt destule retete si pentru amatori, si pentru profesionisti. Site-ul este la inceput, dar sunt convinsa ca o sa creasca mare si frumos . Pentru ca de el se ocupa un brailean fugit la Cluj, si anume Andrei Crivat (sa stii ca am fost colega de clasa in liceu cu Bogdan )

Si daca tot intrati acolo, puteti vota o reteta participanta la concurs:

Salata de orez cu somon si avocado . Kittynel ne asigura ca e delicioasa!

Pofta buna!

Cine a lucrat macar o zi in Customer Service/Help desk/Relatii cu clientii stie ca cel mai greu NU e sa rezolvi o problema a unui client, ci sa afli care e de fapt acea problema.

Cand comunicarea cu clientul se face in scris prin email si apare o solicitare de genul “in inregistrari apare o factura care nu ar trebui sa apara si o compensare care nu ar trebui sa existe“, viata omului de la support devine brusc mai insorita.

Stim cu totii ca este o bagatela sa gasesti o factura intr-o baza de date cu mii de inregistrari, mai ales cand nu ai nici un element de identificare (numar, data, status, categorie …). Noi suntem dotati cu un mare glob de cristal si inzestrati cu puterile mamei omida. Gasim factura la care doar se gandeste clientul. Si daca o gasim, stim instantaneu ce sa facem cu ea, stim de ce a fost gresita si de catre cine … Dupa o ora pierduta cu mailuri si telefoane aflam pretioasele informatii, iar problema se rezolva prin stergerea inregistrarilor.

Parca ar fi fost mult prea simplu sa primim un email ca asta: “va rugam sa stergeti din baza de date factura cu numarul/din data“. Nici macar nu as mai fi avut ce povesti pe blog.

PS Acelasi client a recidivat azi. Avea probleme cu un ordin de plata care nu se salva si s-a gandit sa ne ajute trimitand un screenshot cu un op “perfect sanatos” (altul decat cel incriminat). Eu ii cerusem mai multe detalii … Am uitat sa-i mentionez cuvantul “relevante”. My bad …

Weekend-ul asta m-am topit. La propriu. In casa a fost ingrozitor de cald, afara nu prea puteam sa stau. Sambata dupa amiaza m-a apucat gatitul. In bucatarie cred ca erau un milion de grade. Evident ca dupa ce am facut o friptura nu am mai avut chef de mancat. Mi-am facut o salata de rosii cu branza.

Cand sunt suparata evit sa scriu pe blog. Asta este unul dintre motivele pentru care nu am ‘produs’ nimic in ultimele 2 zile. Am fost furioasa. Si inca mai sunt. Noroc ca s-a inventat munca. Si frape-ul

Am vazut sambata o emisiune cu o tipa care s-a chinuit sa slabeasca 6 kile intr-o luna pentru a incapea intr-o rochita de marimea 0 (cred ca asta inseamna 34 la noi). Ideea filmuletului era sa vada lumea cat de rea este o cura de slabire drastica. Ce s-a inteles de fapt? Ca dietele astea foarte restrictive chiar functioneaza. Pun pariu pe ce vreti voi ca 90% dintre adolescente isi vor dori sa urmeze regimul minune (care includea si foarte mult sport – dar nu prea au accentuat partea asta) ca sa-si poata cumpara rochite minuscule si blugi marimea 26. Atata timp cat revistele vor fi pline de slabanoage sau la televizor o sa vezi ca fetele slabe au succes, filmuletul asta e apa de ploaie.

Acum va las, ca am treaba. Sa avem o saptamana usoara! A, si daca saptamana asta sunt irascibila, e din cauza ca m-am apucat de cura de slabire

PS Ce naiba a fost in capul astora de la Tnuva de au lansat iaurtul cu pepene? Adica “pepene verde zemicios”. Gustul e oribil. Bine ca e “editie limitata”. Oricum a doua oara nu mai cumparam.

De ce nu se mai fac melodii din astea?

[audio=http://ciupercutza.files.wordpress.com/2008/08/loredana_groza_-_buna_seara_iubite-mft.pdf]

Un pic de nostalgie astazi.

E naspa sa faci ditamai greseala si apoi sa-i spui sefului ca “asa ti s-a spus sa faci”. S-ar putea interpreta ca tu lucrezi ca un robotel si nu gandesti niciodata cu propriul creieras

Nu zic ca sefii sunt perfecti si nu gresesc niciodata. Mie mi s-a intamplat sa-mi corectez sefii de-a lungul timpului. Nu am devenit deloc mai populara (intr-o prima faza s-au enervat rau), dar cand au venit la mine si mi-au spus ca am avut dreptate, senzatia a fost … priceless! Din cand in cand e bine sa mai treci prin filtrul gandirii sarcinile de serviciu…

E naspa sa te vaicaresti zilnic despre cat de mult muncesti tu. S-ar putea interpreta ca nu faci fata sarcinilor care ti se dau.

Chiar daca asta vrei tu sa se inteleaga, firma nu cade daca lipsesti tu o zi. Si ceilalti lucreaza mult. De fapt, fiecare isi face treaba. Poate ca iti ia tie mai mult fiindca nu te pricepi si nici nu bagi la cap cand ti se arata.

E naspa sa intarzii zilnic la birou.

Toti avem probleme cu trezitul dimineata. Toti avem, la un moment dat, o problema si intarziem. Dar daca tie ti se intampla in fiecare zi, incepe sa ne enerveze. Pe toti, nu numai pe sef.

E naspa sa pui intrebari idioate. In mod repetat. Gen zilnic.

Nu de alta, da’ s-ar putea sa-ti raspunda un coleg mai mic cu vreo 14 ani decat tine ceva de genu’ “ar fi trebuit sa stii asta, este elementar”. Sau sa-ti raspunda seful direct “ti-am aratat chestia asta acum o luna. Credeam ca ti-ai notat undeva”.

E naspa sa te apuci sa-ti povestesti cu voce scazuta ‘tragediile’ personale unei colege, in conditiile in care mai e si alta lume prin preajma. Daca nu vrei sa auzim, vorbeste cu colega dupa program sau pe YM.

E naspa sa spui dupa un an de la angajare ca nu te pricepi sa vorbesti in engleza cu un client, in conditiile in care limba engleza este o cerinta primordiala a postului tau.

Ok, sa zicem ca la angajare ai mintit oleak . Dar daca vezi ca limba de comunicare cu clientii este engleza, nu ar fi cazu’ sa pui mana pe o carte si sa inveti sa tastezi un email in inglis? In nici un caz nu te apuci sa zici in gura mare “nu ma pune sa vorbesc cu ala pentru ca eu nu stiu”.

E naspa sa te plangi ca tu ai avut concediu 10 zile in mai, iar cand te-ai intors a fost mult de lucru si ai obosit. Practic tu vrei acum un concediu ca sa te refaci dupa primul concediu, nu-i asa? Hai sa-ti spun o chestie: daca te uiti nitel in jur, o sa vezi ca sunt alti colegi care nu au avut concediu deloc. Dar tac din gura.

Bun, v-ati prins, am barfit oleaca. Sunt sigura ca si voi aveti un coleg/o colega care are “gura mare” si productivitate mica. Si va calca pe nervi.

Ca sa inchei intr-o nota comica si personala:

E naspa sa citesc blogul lui Adi Calarasu la birou mai ales cand scrie despre gugalitori.  Ma trezesc razand in fata monitorului si mi se ingrijoreaza colegii. Si apoi imi cer link-ul ca sa “se rida” si ei. Si productivitatea intreprinderii scade pentru o juma’ de ora

Pentru a-mi face in ciuda dupa postul de aseara, vara imi trimite o zi cu multa caldura si amorteala. In gradina este mult prea cald, chiar si la umbra copaceilor din curte. Ne refugiem toti in firma, la ‘adapostul’ aerului conditionat.

Azi am fost un pic cam blonda, in incercarea de a-mi reinstala o aplicatie pe calculator. Aveam kit-ul de instalare, primeam pe YM de la un coleg fisierele necesare, dar nu eram in stare sa le salvez unde trebuie. Si aplicatia nu vroia sa porneasca. Colegul, intelegator, ma intreaba “le-ai salvat acolo unde ti-am spus?”, iar eu ii raspund “cred ca da, dar nu le vad”. Logic, avand in vedere ca eu vizualizam continutul unui alt folder! Intr-un final am reusit sa salvez tot ce trebuie, unde trebuie … Iar el imi spune brusc “stai sa te leg”. Eu, ametita: “dar de ce, nu-s chiar asa de nebuna”. El: “de o baza de date, femeie!”. Programatorii astia … Si m-a legat. De o baza cu 5 facturi in ea. Pe care nu pot face mare lucru.

Ma tot intreb de unde vine expresia “tine-o tot asa” si de ce e folosita atat de des. Mai ales prin comentariile de pe bloguri. Tin sa cred ca are legatura cu traducerile filmelor de pe vremuri (keep up the good work). Oricum, intr-un acces de nebunie temporara provocata de caldura in exces, ma gandeam sa intru pe bloguri, la intamplare, si sa las comentarii cu ‘foarte tare frate, tineo (sic) tot asa ‘ Pfuai, ce trafic mi-as asigura

De dimineata am citit multe insemnari de pe bloguri (eram in urma rau cu cititul) si apoi m-am apucat sa fac niste scheme in power point. M-am plictisit repede de ele. Le-oi mai bibili si maine.

Ma enerveaza ca nu imi intru in ritm deloc. E si o perioada in care nu am de testat nimic, fac doar pe ‘consultantul’ cu diversi colegi. “Da’ aia cum se face? Da’ cum setez data de livrare? Ce comenzi imi apar in folderul ala?” Numai d’astea. Si nu mai am chef deloc.

Ma uitam azi pe niste anunturi de joburi. Un carnat lung de cerinte si 2-3 randuri de ‘beneficii’. Mi-ar placea sa vad si eu in dreptul anunturilor limitele de salarizare (am vazut pe site-uri de ‘afara’ ca pentru majoritatea joburilor este precizat si nivelul de remunerare). Daca tot trec prin tz interviuri cu o companie, macar sa stiu cam la ce sa ma astept. Mi s-a intamplat de multe ori sa dau test, apoi sa dau 2 interviuri cu managerii unei firme si la sfarsit sa-mi tranteasca o oferta absolut jenanta. Pe de alta parte, daca trec eu in CV cam ce salariu doresc, s-ar putea sa am surprize: ori nu ma mai cheama nimeni la interviu, ori nu se uita deloc la cerintele mele si oferteaza cat vor ei (de obicei mai putin).

Una peste alta, lucrurile se misca prea incet. Eu functionez la capacitate minima. Zici ca mi se topeste creierul. Asa o fi.

Imagini cu frunze ingalbenite si primii struguri din gradina firmei. Mai e putin … Repede mai trece vara asta.

Read the rest of this entry »