Cam asa sunt zilele mele. Ma refac greu, dar in fiecare zi este un pic mai bine. Operatia ma supara pentru ca se incapataneaza sa nu se inchida si ma obliga sa imi schimb destul de des bandajele.

Din cauza vremii asteia urate stau in casa (mi-e teama de raceala). Am iesit totusi ieri pana la banca sa scot niste bani, dar drumul m-a obosit foarte tare. Merg incet si ma concentrez la fiecare pas ca o batranica. M-am plictisit de stat in pat, inactivitatea ma deprima destul de tare, dar nici nu pot face mare lucru.

Mananc in continuare supa si gratar de pui si mi s-a cam acrit de ele. Nu prea stiu ce sa mai introduc in meniu. Trebuie tot mancaruri usoare ca sa nu ma ingras (am slabit vreo 2 kile cu operatia asta). N-am voie sa mananc fructe si legume proaspete, prajeli sau tocaturi.

Nu prea am ce sa povestesc. Zilele de boala sunt plictisitoare. Abia astept sa se mai vindece taietura si sa fac si eu plimbari mai lungi. Mi-e dor sa ma vad cu lumea, sa beau un capucino, sa mananc o clatita … M-am salbaticit de tot in astea 2 saptamani. Eh, o sa treaca …

O operatie iti schimba (cel putin pentru o perioada) perceptia asupra lucrurilor. Adica anumite “probleme” care inainte pareau de o importanta majora, acum mi se par asa de puerile … Sau obiceiurile zilnice pe care le executam ca un robotel (spalat, pieptanat, imbracat), acum sunt adevarate teste de anduranta.

Cum te speli pe dinti fara sa te apleci deasupra chiuvetei? Eu am chiuveta amplasata destul de jos si ma spalam de obicei aplecata (asa eram eu obisnuita). Acum ca sa ma apropii de ea, in loc sa ma aplec, departez picioarele si flexez genunchii. Imaginati-va ce caraghios arat Dar pentru orice lucru care necesita aplecare, am descoperit ca pot sa fac un plié elegant si sa ma aplec nitel intr-o parte. Acum imi mai trebuie un fel de baston cu carlig ca sa pot agata tot ce cade pe jos.

Dar ce-mi cade mie pe jos? Pai daca tot NU pot sa ma aplec … cam totul Azi am vrut sa-mi pun pantaloni ca sa plec la spital (imi curge operatia si voiam sa imi spuna doctorul daca e in regula). Eu, ciuperca eroina, vreau sa ma imbrac singura ca sa demonstrez ca pot. Si bag piciorul stang pe cracul pantalonului. Cand sa-l bag si pe al doilea, am scapat din mana betelia si aceasta a cazut. Acu’ stateam in mijlocul camerei cu pantalonii la picioare. Am incercat eu niste manevre de yoga ca sa recuperez cu piciorul drept cracul cazut pe jos, dar cand ai burta taiata nu prea merge treaba. Am sucit-o, am cotit-o si pana la urma ” mamaaaaaa, vino sa-mi pui pantalonii”. Problem solved.

M-am spalat si am vrut sa ma dau cu deodorant ca sa miros frumos. Pfff, pfff … si poc pe jos. Eram mirositoare doar pe o parte. Ma uitam cu jind la deodorantul care statea pe covor. Am incercat eu cu plie-uri, cu fandari … ntz, nu merge. Am rezolvat problema in acelasi mod ca mai sus.

M-am apucat sa-mi strang parul in coada. Cand sa iau elasticul de pe etajera, nu stiu cum naiba mi s-au imbarligat degetele, dar a cazut si asta pe gresia din baie. L-am lasat acolo si am luat altul.

De fapt cam asa se intampla in fiecare zi.  Scap tot felul de lucruri, le las  acolo si mama saraca aduna in urma mea. Nici nu mi-am dat seama pana acum ce neindemanatica pot fi … Anyway, daca vrea vreun baiat sa ma scoata la plimbare, il anunt ca trebuie sa ma si imbrace inainte Mai ales sosetele nu reusesc deloc sa le pun singura…

Daca tot zac in pat toata ziua m-am apucat sa recitesc ce am prin biblioteca. Azi am inceput “Balciul desertaciunilor”. In rest, ma uit la televizor, dorm, mananc, ma plimb prin casa … d’astea asa. Mno, cam asta e pentru azi.

Dragii mei,

Stiu ca multi dintre voi sunt oarecum nedumeriti de absenta mea brusca si nejustificata in prealabil, dar o sa va explic motivul in cele ce urmeaza. Cei care au stiut unde am plecat … well, aflati ca azi sunt mai bine si pot sta cateva minute in fata calculatorului.

Asadar: saptamana trecuta (mai precis pe 21 ianuarie) am fost operata de fibrom uterin la Spitalul Filantropia din Bucuresti. M-a operat Prof. Dr. Peltecu care a scos din mine o “dihanie” de marimea unui grapefruit. Aceasta era decizia importanta pe care am luat-o in decembrie si despre care am amintit aici. Stiam de existenta fibromului din aprilie 2008, dar atunci era tatal meu in spital, apoi s-a internat mama, apoi a venit vara … si tot asa am amanat sa fac operatia. Imi era si foarte frica, recunosc. Intre timp tumoarea a crescut si incepuse sa-mi faca probleme, asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am programat la operatie.

A fost foarte greu. Incepand cu zilele de dinaintea momentului (cand eram agitata si speriata) si terminand cu durerile de dupa. A doua zi dupa operatie a fost cel mai greu de suportat pentru ca trecuse efectul anesteziei si aceasta se elimina provocandu-mi niste stari cumplite de greata. As fi mancat kilograme de lamai daca as fi putut, dar nu aveam voie decat apa plata si ceai neindulcit. Asa ca beam apa si ma uitam la ceas, sperand ca va trece ziua mai repede. M-am ridicat din pat chiar din ziua a doua si ma plimbam cu mers de pinguin prin salon. A treia zi am avut voie sa “mananc” si ceai de morcovi (pardon – supa de radacinoase strecurata, fara cartofi si fara ceapa). Nu mai aveam stare de greata si incepuse sa-mi fie foame

Despre conditiile din spital nu ma pot plange. A fost renovat de curand si este curat, dotat cu mobilier nou. Eu am stat intr-un salon cu 4 paturi, care avea si baie. Lucru foarte util atunci cand te misti cu incetinitorul si nu ai chef sa alergi pe coridoare cu sulul de hartie igienica in mana. Personalul medical a fost foarte amabil si si-a facut treaba foarte bine. Mi s-a raspuns la orice intrebare, mi s-a explicat cu rabdare tot ce voiam sa stiu. Am dat si cateva “atentii”, dar oamenii isi faceau datoria si daca nu primeau nimic. Parca incepe sa se schimbe ceva si prin spitalele noastre … Doamnelor, daca veti avea vreodata probleme gineco, va recomand acest spital pentru ca eu am fost multumita. In plus, sunt niste doctori rezidenti tineri si draguti …

Acum sunt acasa si ma refac incet incet. Inca nu ma pot ridica singura din pat pentru ca am senzatia ca fortez muschii abdominali prea mult. Mama este la mine zilele acestea si ma ajuta. Eu nu pot face mare lucru (nu pot sa ma aplec, nu pot sa ma intind), mi se pare greu si sa ridic un pet de apa de 2 litri. Am inceput sa mananc carnita de pui si am baut cateva guri de cafea. In schimb nu am mai fumat de pe 19 ianuarie si nici nu simt nevoia. Am probleme cu dormitul noaptea, ma trezesc dupa 4 ore de somn si ma uit pe pereti. 

Nu pot sa stau foarte mult la computer, asa ca nu voi fi prea activa pe blog nici in urmatoarele zile. Probabil zilele astea o sa ma incumet si la o plimbare scurta pe afara (acum e urat si ploua). O sa mai scriu cand o sa mai am ceva noutati. Aveti grija de voi.

Pentru ca Ciupercutza are niste treaba zilele astea, jurnalul ei va intra intr-o mica pauza (cam 2 saptamani). Daca o sa pot, voi scrie mai repede.

O sa-mi fie dor de toti. Sa fiti cuminti si sa aveti grija de voi.

Va pup cu drag! :-*

PS: Pentru colegii de serviciu: o sa va sun imediat ce pot.

Cand cuvintele nu se ordoneaza cum vreau eu si nu pot spune exact ce simt, mai bine tac. Sau nu?

Zilele trec mult prea repede si, oricat de mult mi-as dori, nu pot sa le opresc. Ma bucur de rutina muncii, desi ma enervez trecator pentru ca lucrurile nu se intampla cum ar trebui. Imi place ca am ceva de facut si efortul concentrarii ma scuteste de valmaseala de ganduri pe care o am zilele astea in cap. Orice gest simplu, chiar si spalatul pe dinti, dobandeste un alt sens daca ma gandesc cum ar fi sa nu-l mai pot face.

Imi fac liste cu lucruri pe care le am de rezolvat si pierd noptile uitandu-ma la filme oarecare, numai ca sa intarzii momentul cand ma asez cu capul pe perna si apar ele: gandurile negre. Si asa m-am saturat de “totul o sa fie bine, ai sa vezi” incat imi vine sa ma ascund in dulap si sa ies de acolo la primavara.

Imi lipseste inspiratia, imi lipseste “nervul” scrisului, imi lipseste pana si umorul. Colac peste pupaza, am racit. Exact intr-un moment in care nu aveam voie sa racesc. Infofolita in carpe, beau un fervex si scriu nimicuri pe blog. E si asta o ocupatie care ma tine departe de framantarile de peste zi.

Stiu ca o sa treaca starea asta si ca lucrurile se vor intoarce la normal. Dar pana atunci mai e. Momentan functionez pe pilot automat si incerc sa tin raceala sub control. Ma bag in pat. Poate maine dimineata ma voi trezi cu o dispozitie mai roz.

Desi stiu despre concurs de luni, abia acum am gasit cateva minute de liniste in fata computerului meu de acasa sa scriu si eu despre el. Uf, tocmai eu care am incercat sa fac un catalog pentru blogurile de dama si am promovat cat am putut

Fetele de la Hotcity s-au gandit sa promoveze prin campanii pe net in valoare de cate 1000 de euro fiecare 2 bloguri feminine. Modalitatea de participare la concurs este simpla: se da o tema de discutie, se scriu posturi, se voteaza si cele mai bune articole castiga. Mai multe detalii gasiti aici.

Tema de saptamana asta este “Totul e de vanzare“. Cu semnul intrebarii sau cu punct, ramane sa decida fiecare si sa scrie despre asta. S-au inscris deja niste articole foarte bune si trebuie sa ma gandesc bine cu cine votez Termenul limita este 26 ianuarie 2009.

Ciupercutza nu participa la concurs pentru ca nu se simte in stare sa scrie un articol coerent si argumentat. Are ganduri multe si marunte, griji si treburi de rezolvat zilele astea …

E atat de plin de nuante subiectul asta incat mi-e greu sa fiu categorica. Ceea ce stiu sigur este ca pe lumea asta TOTUL se plateste. Intr-un fel sau altul. A, si daca sanatatea ar fi de vanzare, as cumpara si eu sa am de rezerva…

Asadar, fetelor, ganditi-va si scrieti despre asta daca simtiti ca aveti ceva de spus. Nu uitati sa puneti link-ul pe Hotcity. Inspiratie va doresc!

Urmaresc in ultima vreme to’ felu’ de seriale americane pe sistemul CSI, Disparuti fara urma, Ala cu crime din trecut (Cold parca ii zice) samd. Sunt o gramada, mai ales pe AXN.  Si imi plac.

Dar va rog frumos sa-mi explicati si mie de ce:

in orice echipa de criminalisti exista un alb, un negru, un hispanic, un asiatic, un tinerel (care poa’ sa fie si hispanic/asiatic/corcitura si o femeie (aia de la personal au target de angajare sau cum?)

barbatul alb e intotdeauna ala misto (si proaspat divortat sau pe cale sa). Si daca nu e ala alb, sigur e tinerelul very cute

femeia e musai sexy si de cele mai multe ori cu parul lung. Perfect coafat, evident.

persoana care despica mortii (aka legistul) e o doamna/un domn care pare super incantat/a de treaba asta. Cand ii zice sefu’ sa mai ia nitel ADN de pe ficat, aia/ala se bucura de zici ca s-au adus tacamuri la alimentara

in proportie de 90% in echipa de criminalisti exista si un “baiat de la IT” (care poa’ sa fie si fata – am vazut eu una) care intra in toate bazele de date ca-n branza si face numai descoperiri geniale. Eu cand ma gandesc la politistii nostri si la calculatoare, am asa o senzatie …

bucatica infima de material din bluza criminalului, amprenta partiala si firul de par aferent sunt descoperite in primele 10 minute ale serialului, dar criminalul abia la sfarsit … Stii tu, la sfarsit apare pe ecranul computerului treaba aia cu “perfect match” si apoi brusc poza cremenalului … Care sigur e in baza de date a politiei pentru niste “parking tickets”. Da’ oare nu-s in stare programatorii aia sa bage un script ceva, ca sa se miste mai repede masinaria?

indiferent de ora la care se produce crima, politia ajunge la locul faptei pe intuneric. Si toti supravietuitorii stau pe langa salvare cu o patura pe ei (cred ca e aceeasi – o imprumuta de la un serial la altul)

toti suspectii au un avocat pe speed dial. Altfel nu-mi explic spontaneitatea cu care rostesc “I will call my lawyer”. [tocmai am verificat - la mine in agenda nu-i nici unul. Trebuie sa fac rost cumva]

90% dintre urmariri presupun coborarea pe o scara exterioara, aflata pe o cladire cu arhitectura ce faciliteaza iesitul pe geam. Ma intreb cate d’astea sunt in Bucuresti … Eh, la noi cremenalul e smecher, coboara cu liftul si trage ‘rotita’ la parter. [daca nu stiti ce-i aia, n-ati petrecut copilaria la bloc]

la un moment dat in timpul anchetei, cel putin 2 membri ai echipei (de obicei doamna cu domnul chipes) vor avea o discutie profunda, despre sensul vietii, relatiile trecute si isi vor da seama ca, de fapt, se cam iubesc. Toata echipa stia asta dinainte, numai ei nu. Dupa cateva episoade, isi dau seama ca jobul e mai important (vezi Crossing Jordan – de asta mi-am amintit citind la Vio). Yeah, right.

pe astia ii obliga mai mereu seful sa “take a day off” ca sa-si revina de prin traume si ei refuza mereu. Ce fraieri!

etc

Dupa cum ziceam … retoricalităţi (=chestii retorice). Acum va rog sa ma scuzati, am treaba, incepe CSI pe Protv.

Mi-am dat seama ca sunt mult prea mica de inaltime. Am cumparat niste pantaloni de trening si trebuie sa-i scurtez.

Cum si cu ce naiba te incalti atunci cand nu te poti apleca? Papucii ies din discutie pentru ca e iarna.

Am constatat ca nu se mai gasesc chiloti cu talie inalta. Cel putin la Cora. Da, e foarte sexy sa porti tanga, dar nu la -15 grade. Pustoaicelor care poarta buricu’ gol pe vremea asta le spun ca durerea de ovare e la fel de placuta ca aia de masea.

Am observat ca s-a deschis un Burger King la Cora. Chiar se simtea nevoia de inca un producator de junk food Am incercat si eu un ceva cu pui (long chicken parca), dar nu m-a dat pe spate. Saptamana asta a fost cea a poftelor culinare. Am inceput luni cu KFC, am continuat miercuri cu pizza si am incheiat ieri cu Burger King. Mi-am facut portia pentru cel putin 6 luni.

Ma gandeam intr-o seara ce as face daca as mai avea doar o saptamana de trait si prima chestie care mi-a venit in minte a fost sa platesc toate facturile. Stupid, nu? Exact. Si totusi. Saptamana viitoare ar trebui traita like there’s  no tomorrow. De fapt, cam fiecare zi ar trebui traita asa, nu crezi?

Anul trecut l-am inceput bine, dar s-a  terminat prost. Acum incep prost. Sa inteleg ca totul va fi apoi perfect?

Saptamana viitoare trebuie sa beau un vin fiert. Si sa ajung la ING, unde o domnisoara mi-a ratacit niste hartii pe care trebuie sa le semnez din nou. Apoi la medicul de familie, ca sa iau o trimitere. Si, in general, trebuie sa fac toate lucrurile in cel mai normal mod cu putinta.

Yeap, am reusit “performanta” de a nu scrie atatea zile. Fara sa fac un efort deosebit Pe cuvant ca nu e greu sa nu scrii, dar nu va recomand, pentru ca atunci nu as mai avea eu ce sa citesc. Zilele astea am fost cititor de bloguri si am devorat inspiratiile altora.

In general imi scriu posturile seara, dar saptamana asta am ajuns destul de tarziu pe acasa si nu am mai deschis calculatorul. Cred ca si el se mira ca nu-l mai bag in seama N-am facut mare lucru oricum. Daca era ceva interesant, va povesteam eu, stati linistiti

A fost misto aseara pentru ca m-am dus intr-o vizita si am vazut un film pe care, daca eram singura, nu l-as fi bagat in seama. Genul ala de film cu un nene care e platit sa omoare oameni, dar care gaseste timp sa se indragosteasca de o juna sensibila si sa-i cunoasca parintii. In timp ce eu admiram forma fizica de zile mari a lui Nicholas Cage (ca oricum altceva nu puteam admira la filmul ala), partenerul meu de uitat la film isi exprima respectul fata de eroul principal, care a fost suficient de destept sa-si aleaga o partenera surdo-muta. Cica ar fi nevasta ideala. Ma rog, trecand peste misoginismul si bascalia respectiva, pentru care i-am dat un bobarnac, tot farmecul filmului a constat in comentariile noastre si pariurile facute despre finalitatea capodoperei. Eu am zis ca eroul se insoara cu tanti aia si am pierdut. El de fapt are un atac de constiinta si isi trage un glont in cap. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea (cu accent pe ultima silaba, ca altfel nu rimeaza). Azi dimineata cand am intrat pe imdb sa-l caut, m-am delectat cu un comentariu pus de cineva acolo si care se incheie apoteotic cam asa:

Maybe the original was really something, but this version is dead on arrival and should be saved for the second DVD in a video night, when you want everyone to leave your house and let you get some sleep.

Domnu’ iLL, daca ai de gand sa faci vizionari de filme la dumneata acasa si vrei sa plece lumea devreme, poti apela cu incredere la asta de care zic eu.

In alta seara am fost sa mananc intr-o crasma de pe pache protopopescu si am iesit de acolo putzind a cantina. Parul, geaca, fularul, pana si manusile din buzunare miroseau infiorator. Pacat de locul ala ca arata misto, dar mirosul de mancare este mult prea puternic. Mi-a placut ca am comandat o ciocolata calda si mi-au adus miere de albine pe post de indulcitor. Salata de cruditati cu pui nu a fost extraordinara, dar mi-era foame si mi s-a parut buna. Cred ca ma mai duc pe acolo la vara cand se va deschide terasa. Sau cand si-or face un sistem de aerisire ca lumea.

In weekend trebuie sa ma duc sa cumpar o pătură si un halat. Pare ciudat, dar am descoperit ca nu am nici o pătură in casa. Am doar o cuvertura pentru pat si plapuma. Si pentru ca o sa am pe cineva in vizita vreo 2 saptamani, ar trebui sa-i asigur un minim de confort. De unde se mai cumpara pături? Nu, nu ma duc la IKEA ca e prea departe. Or avea in Cora? Recunosc ca nu m-am uitat niciodata la raionul “pături”.

Tot in weekend va trebui sa-mi achizitionez un mop deoarece precedentul s-a rupt. Stati linistiti, nu s-a rupt coada de la prea multe intrebuintari , doar ca filetul a crapat de prost ce era. Smocul ala nu se mai insurubeaza bine pe coada. Si imi creaza disconfort in momentul cand incerc sa storc mopul in galeata. In sensul Ca Cade. D’aia nu mai spal eu pe jos in bucatarie. Ar cam fi cazul sa.

Si sa-i invete cineva pe aia care trimit mailuri cu screenshot-uri ca o poza se poate salva si ca jpg de 200k, nu numai ca bmp de 2 pana la 4 mega.

Si gata. A fost o saptamana anosta.

Prima zi de munca dupa un concediu este intotdeauna ciudata. Incepand cu trezitul la alta ora fata de cum eram obisnuita si terminand cu faptul ca am tendinta sa dau drumul la televizor in timpul programului si sa lenevesc oleaca (bine ca n-am TV la birou). Azi pe la 3 aveam chef sa ma lungesc putin in pat si sa vad o comedioara, ceva. Ei bine, n-am putut sa fac asta Orele de masa s-au cam dat peste cap. Timp de 2 saptamani mi-am luat micul dejun la 11-12 (chiar si in Bulgaria mergeam tarziu la masa), asa ca azi dimineata la 7.30 nu prea intrau cerealele cu lapte. Asa ca am baut 2 guri de cafea si am plecat la intreprindere.

Aici ma asteptau cuminti 350 de spamuri si vreo 60 de emailuri bune de citit. Am frunzarit doar jumatate dintre ele ca sa vad daca nu e vreo chestiune urgenta. Bine ca nu era. Eu aveam oricum o viteza de melc.

Bine ca am scris pe blog despre Bulgaria. Azi daca incercam sa spun ceva despre asta, mi se replica “stiu, am citit” :lol:

Am reusit azi sa tiparesc 75 de facturi, sa le fac pdf-uri si sa semnez jumatate dintre ele. De stampilat s-a ocupat ZZZ-ila, care a fost mai sprintzara decat mine si se intelegea mai bine cu stampila aia (informatia asta pretioasa este pentru o anume domnisoara – se stie dumneaei). Maine le punem in plicuri

Ziua a trecut mult mai repede decat ma asteptam (desi am stat o ora in plus). Imi propusesem sa vad Defiance in seara asta, dar e deja prea tarziu. O las pe maine.

Stiti cum mi-am dat eu seama ca azi a fost zi de lucru? Era mai multa lume online pe YM Ce, la voi a fost altfel?