Sambata asta s-a petrecut altfel decat mi-am imaginat.

M-am trezit mai tarziu decat planificasem si am intarziat 10 minute la coafor. O ora jumate mai tarziu ieseam de acolo fara fire de par alb vizibile si o moaca acceptabila

La ora 15 trebuia sa fiu la Primaria Sectorului 2 pentru ca Melek s-a hotarat sa spuna DA si sa devina nevasta cu acte in regula. Aranjata si coafata am plecat spre locul cu pricina. La 5 minute dupa ce am iesit din bloc a inceput ploaia. Ma asteptam, avand in vedere ca eram proaspat coafata! Si la botez am patit la fel

Si totusi ploaia s-a oprit putin exact cat am asteptat sa inceapa cununia (am ajuns pe la fara un sfert).

Lucrurile au decurs normal, mirii au spus DA, le-a fost dat certificatul de casatorie, s-au mancat bomboane, s-a baut sampanie.

Si apoi am iesit afara. Unde plouase si se udase pardoseala aia lucioasa de la Primarie (aia de la Obor). Pe jos era si o gramada de orez aruncat, care se transformase intr-un fel de pasta. Eh, de la chestiile astea impreunate s-a intamplat ca … am cazut in fund pe scari. Pe langa faptul ca m-am murdarit pe pantaloni, m-am lovit destul de rau la picior. Sper ca nu mi-am rupt nimic.

Am ajuns acasa si m-am repezit la congelator, unde nu aveam gheata, ci niste piept de pui congelat, pe care l-am pus pe vanataie. Am stat in pat cu chestia aia pe picior pana s-a dezghetat (vreo 2 ore). Acum nu ma mai doare asa rau (doar daca ating locul cu pricina), dar am ditamai vanataia. Care sper sa se vindece pana sambata viitoare cand e cununia religioasa si o sa port rochie.

Eu stiu ca daca te impiedici pe treptele unei biserici te mariti in anul ala. Stie cineva ce se intampla daca am cazut in fund in fata Primariei?

Zici ca lucrez la o firma de IT, zau asa Suntem online tot timpul, chiar si in baie … Era si timpul

Weekend placut! Si nu uitati sa iesiti duminica la joaca alaturi de Metropotam cu ocazia Zilei Copilului! Inscrierile aici.

Astazi a fost sarbatoare mare pentru ortodocsi: Inaltarea Domnului. Desi nu sunt bisericoasa, imi place ca intr-o zi de sarbatoare am un tonus bun si de obicei mi se intampla lucruri bune (sau cel putin nu apare ceva rau). Azi am rezolvat 3 maruntisuri care imi stateau pe creier pentru ca nu aveam curaj/dispozitie sa le fac. Unul dintre ele a fost o programare la Medicover pe care am tot amanat-o de luni incoace. Pana la urma am rezolvat in 5 minute online (exista posibilitatea asta pe site-ul lor).

Ieri am fost la o conferinta dedicata CRM-urilor, la Institutul National de Statistica. N-a fost asa de plictisitor cum ma asteptam, din mai multe motive.

In primul rand am avut internet si laptop la dispozitie Google Reader is my best friend

In al doilea rand am prezentat CRM-ul nostru la cativa potentiali clienti si discutiile cu acestia au facut ca timpul sa treaca mai repede (ma ambalez cand fac pe profa).

In al treilea rand, era un june p’acolo care s-a declarat fan Apple si tot dadea tarcoale standului nostru unde erau 2 Mac-uri Pana la urma am intrat in vorba si am descoperit ca suntem amandoi blogeri si ca avem cel putin o cunostinta comuna. Ca sa vezi ce mica-i lumea A tot incercat sa ma convinga sa-i dau cadou MacBook Pro-ul pe care il aveam eu in fata, dar n-a reusit. Mi-a facut chiar si un card personalizat cu moaca mea (avea o imprimanta speciala si putea imprima orice fotografie pe un card de plastic). Degeaba. Ne-am tinut de urat reciproc pentru ca fetele de la standurile celelalte nu erau foarte sociabile (se conversau pe messenger cele care aveau net adus de acasa, ca mine).

Mi-a facut placere ca Rodica a venit intr-o pauza la noi la stand si s-a prezentat Iaca, lumea blogerilor ce mica e, again Hihi si nu ne intalnim numai la RoBlogFest

In rest nu se intampla mare lucru prin viata mea. De aia nici nu mai scriu zilnic pe blog. Sunt relativ ok, nu am inca chef de socializare, prefer sa stau in barlog, sa citesc sau sa vad episoade din The Big Bang Theory

Semne clare:

- mi-a aparut prima basica de la papuci purtati pe piciorul gol. N-o sa pricep in veci de ce ma rod toti prima data cand ii incalt intr-un sezon, desi anul trecut i-am purtat o vara intreaga si nu am patit nimic (decat prima data of course). O fi vreun ritual secret al pantofilor de vara. Sau e o strategie de marketing a companiei Urgo ca sa-mi vanda mie o cantitate oarecare de plasturi.

- incepe sa-mi ramana urma de la ceas pe mana. Adica ma bronzez. Dupa 2 saptamani de soare constant incep sa-mi ramana urme de la tricou. Un semn clar ca trebuie sa ma protejez de razele nocive.

Si pentru ca pe 18 mai 2009 a fost Ziua Europeana pentru Depistarea Melanomului, am primit de la Laboratoarele Dermatologice Eau Thermale Avene 2 creme de protectie solara pe care am inceput deja sa le folosesc pe maini cand ies din casa. Pentru ca am niste alunite mici si nu vreau sa devina mari

Ok, acum ma duc la baie sa-mi schimb leucoplastul de pe buba. Mi-e cald deja. Pentru ca e vara!

Cand am inceput sa citesc bloguri (prin toamna anului 2006) eram fascinata de multitudinea de idei si trairi, de lejeritatea cu care se scria, de oamenii interesanti pe care ii banuiam in spatele acelor mici texte, aflate la doar un click distanta. Am sarit din blog in blog dand click pe cate un nume aflat la comentarii sau un nume din blogroll. Nici macar nu stiam ce e acel “blogroll”, dar observasem ca toata lumea are unul (eu n-am avut aici blogroll vreo 6-7 luni pentru ca nu stiam cum se face  ).  Am observat ca blogerii se recomanda intre ei si mi s-a parut o idee super! Adica uite ce scriu eu, dar poate vrei sa citesti si ce scrie nenea asta.

Citindu-se unii pe ceilalti, autorii blogurilor au inceput sa se imprieteneasca sau sa se certe (dupa caz), au inceput sa se cunoasca si in afara monitoarelor, au format o mica gasca. Parea ca toti se cunosc intre ei, dar de fapt eu ma invarteam cam in aceleasi “blogroale”. Adica da, exista un grup de 20 de persoane, sa zicem, care se intalnisera deja la nu stiu ce petrecere (cred ca primul roblogfest) si care se cunosteau, dar in afara de ei mai existau alte zeci.  D’astia mai mici sau mai timizi (sau poate doar nesociabili) care scriau si ei de zor, dar nu erau in “gasca”. I-am descoperit si pe ei, in anul cand am fost doar cititor de bloguri, tot din click in click. Unii mi-au placut mult si i-am “pastrat” in memoria calculatorului cu “add to favorites”. Nu ajunsesem inca la partea cu reader-ul. De fapt nu citeam atat de multe bloguri incat sa fie nevoie sa le grupez pe toate undeva si sa fiu “anuntata” cand se mai publica un post.

Am observat apoi ca erau anumite posturi cu aceeasi tema pe mai multe bloguri, dar scrise oarecum diferit. Erau lepsele. Blogerii se rugau reciproc sa scrie despre diverse. Era un joc: tu raspundeai la niste intrebari dadeai mai departe “sarcina” altor 5-6 persoane. Mi se parea copilaresc si amuzant, mai ales ca majoritatea intrebarilor erau ca de oracol si puteai sa afli detalii personale despre blogerul respectiv. Apoi lepsele au devenit complicate, plictisitoare, fara sens (circula una la un moment dat cu “deschide cartea la pagina 123″ – am facut-o si eu pentru ca mi se parea urat sa refuz).

Dupa ce am deschis jurnalul asta, am asteptat cu sufletul la gura sa-mi soseasca prima leapsa. A venit, m-am achitat de ea, dar acum se punea problema cui sa o trimit mai departe pentru ca mi-era jena sa o dau la niste necunoscuti. Si multe luni am avut dilema asta, pana cand m-am hotarat sa nu mai dau lepsele mai departe, ci sa le opresc (mai ales pe cele care circulau pe jdemii de bloguri si nu erau asa interesante).

Saptamana trecuta am primit 2 lepse. In ultima vreme nu prea am mai raspuns la asa ceva pentru ca ori mi se pareau prea grele si nu aveam chef sa-mi scormonesc mintea pentru raspunsuri, ori nu stiam de ele pentru ca nenea wordpress nu ma mai anunta cand se scrie despre mine pe undeva.

Postul asta este raspunsul meu la leapsa data de TiBi si care presupunea sa scriu 500 de cuvinte despre … lepse Nu stiu daca am indeplinit corect cerinta, dar oricum am scris peste 500 de cuvinte

O a doua rugaminte a venit saptamana trecuta de la LiaLia care doreste sa afle ce nazbatii faceam eu cand eram mica. Hmmm. Greu de spus. Eu imi aduc aminte de mine ca fiind un copil cuminte, destul de fricoasa si din acest motiv nu prea faceam nazbatii. Tin minte doar ca jucam fotbal cu fratemiu pe holul lung al apartamentului si ridicam tot praful in picioare (ne certa mama cand venea acasa). Ma duceam cu ceilalti copii pe terasa blocului de 10 etaje, desi mama imi interzisese acest lucru Nu stiu de ce ma duceam, pentru ca oricum mi-era frica sa pasesc mai departe de casa liftului, deoarece aveam si am in continuare rau de inaltime! Deh, copil bleg. Nazbatii am inceput sa fac dupa 20 de ani, dar despre alea nu pot sa povestesc aici

Acestea fiind spuse, declar lepsele onorate si nu le dau mai departe. Evident, daca exista vreun bloger in pana de inspiratie si doreste sa-si povesteasca aventurile din copilarie, poate sa fure leapsa cu incredere.

PS. Va rog sa nu-mi pasati leapsa aia “culta” cu jdemii de intrebari despre carti pentru ca n-am rabdare sa o fac.

So … dintre toti sarbatoritii pe care i-am urat de bine, Somnoros a facut cinste cu un frappe bun de tot, pe care l-am baut la o terasa draguta in Lahovari (Embassy se cheama).

Imi place frappe-ul bine facut. Cu un pic de cicolata prin el. E compromisul pe care il fac la desert. Are mai multe calorii ca un suc, dar mai putine decat o felie de tort. Chiar daca doza de cofeina e cam mare pentru seara si uneori nu pot sa adorm din prima Dar ce poate fi mai delicios intr-o seara calda de vara decat un frappe rece?

Imi mai place sa beau o ciocolata calda cu miere, mai ales iarna. Confesiunile catre cea mai buna prietena se fac mai bine in fata unei cani cu ciocolata. Asa zic eu.

La petreceri ma delectez cu un Campari Orange. Gustul dulce-amarui ma face sa intru in atmosfera de party si imi dezleaga limba.

Vinul il prefer in doi. Un pahar de licoare rosie, o privire ce promite multe si apoi extazul. Nu am tirbuson si gasirea unei metode de scoatere a dopului ne creaza o complicitate placuta … Si nerabdare.

Cu cel mai bun prieten beau bere. Sau cu gasca. Gustul amar e suportabil doar in compania unor oameni fata de care nu prea mai am secrete. Pentru ca de la bere ametesc repede Si spun prostii uneori. Dar nu conteaza, pentru ca sunt intre prieteni.

Cineva mi-a pomenit de mojito si mi-a promis ca o sa-mi faca cinste cu unul. N-am apucat inca sa-l beau. Poate intr-o zi, pe o plaja, o sa-l incerc.

Singura data cand am baut tequila m-am imbatat atat de rau incat nu am mai vrut sa gust niciodata.

Mi-e dor de visinata facuta de mama, servita in paharele mici, la pranzul din vacanta de vara.

Acum beau apa plata, dar, sincer, mi-ar placea sa sorb dintr-un pahar cu sampanie. Si sa simt bulele cum imi gadila nasul.

Tie ce-ti place?

La multi ani!

Pentru mama in primul rand. Si apoi pentru ceilalti Constantini si Elene. Mai ales pentru cei din blogroll-ul meu sau din reader Tomata, Costin, Somnoros sa ne traiti si sa fiti sanatosi!

Deci unde beau diseara?

PS Si o dedicatie

Imi povestea azi un prieten cum firma la care lucreaza i-a taiat orice posibilitate de comunicare personala cu exteriorul. A mai ramas doar adresa de email oficiala, dar pe aia nu o poti folosi pentru a sta la o barfa mica, din simplul motiv ca aceste emailuri sunt monitorizate. Era sa zic “citite”, dar ma indoiesc ca o companie, oricat de mare ar fi ea, angajeaza om care sa stea si sa citeasca absolut toate mesajele. E suficient ca se pot verifica (de catre IT administratori).

Deci a disparut yahoo messenger, nu are acces la gmail, practic nu poate intra decat pe site-ul BNR si mfinante. Adica naspa. Evident scopul acestor limitari este de a determina angajatii sa munceasca de zor si cu spor. In realitate, angajatii vor gasi alte modalitati de pierdere a timpului (pauze de tigara lungi si dese, cheia marilor succese).

L-am intrebat daca azi a lucrat mai eficient si mi-a zis ca s-a fatait de colo colo.

Imi amintesc ca singurul job unde nu am avut acces la internet a fost cel de la Piraeus Bank, dar si acolo am gasit o solutie: m-am imprietenit cu cei care aveau acces si ma duceam la ei in birou pentru a intra pe yahoo si a-mi citi emailurile (pe vremea aia nu aveam calculator acasa). Tin minte ca aveam timpi morti in care ma plictiseam groaznic si, pentru ca nu aveam voie pe net, citeam ziarele sefului (ca portarii ).  Norocul meu ca era abonat la o gramada de prostii (inclusiv la Libertatea).

Ma gandeam astazi cum ar fi o zi la birou daca nu as avea acces la internet. Prima chestie ar fi ca traducerea la care lucrez ar fi mult ingreunata de cautatul cuvintelor in dictionare groase si dificil de manevrat. Acum folosesc 6-7 site-uri dictionar deschise, am google unde pot cauta contextul folosirii unor termeni si pot obtine rezultate in cateva secunde.

Apoi am yahoo messenger. Nu vorbesc foarte mult (chiar am zile cand imi doresc sa-l pot inchide – la noi e obligatie de serviciu sa fii logat), dar stiu ca e in colt acolo si il pot folosi cand vreau sa intreb ceva, cand vreau sa trimit un “hug” sau un “pupic”, cand vreau sa trimit o poza samd. E un mijloc de comunicare rapid si ieftin, pe care il folosim si in discutiile cu clientii din alte tari. Mi se pare aiurea sa nu folosesti asa o resursa si sa-ti incarci, in schimb, factura telefonica. Motivatia aia cu lipsa de productivitate a angajatilor e slabuta rau. Un om constiincios cand are treaba nu sta la palavre pe YM. Poti oricand sa spui “sunt bizi, vorbim mai tarziu”. Un angajat care n-are chef de munca, nu va lucra oricum, indiferent daca ii tai sau nu accesul la YM.

Ma consider norocoasa ca, cel putin din punct de vedere al accesului la internet, nu avem nici o restrictie (decat eventual din alea generate de bunul simt). Ma rog, avand in vedere ca o parte din aplicatiile dezvoltate de colegii mei sunt web-based, ar fi fost si culmea sa n-avem net

Pe la voi cum e cu comunicarea? Instalati YM pe shestake asa? Il aveti pe sef in lista de prieteni pe YM? Eu cand aud de restrictii din astea totale ma intristez…

I-am capatat azi dimineata, in drum spre birou, dintr-o gradina frumoasa de pe Vatra Luminoasa. E plin de flori in zona asta. Imi fac inceputul de saptamana mai suportabil.

… sau revelionul din mai.

Azi noapte cred ca jumatate din populatia Bucurestiului a iesit pe strazi. Daca pui la socoteala vremea neobisnuit de calda si faptul ca era intrare moca la muzee, ai si explicatia. Poate parea ciudat, dar mie imi place cand e multa lume pe strada. Ma simteam bine la miezul noptii cand vedeam oameni plimbandu-se. Nu ma simteam la fel de bine in aglomeratia din muzee, dar asta e alta mancare de peste.

Asadar m-am intalnit cu gasca de pe photowalk.ro si am vizitat pe fuga Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul de Istorie al Romaniei si am avut o tentativa de a intra si la Muzeul National de Arta al Romaniei. Doar tentativa pentru ca era o coada luuuuunga si extrem de descurajanta.

Nu prea am facut poze, in parte pentru ca nu aveam voie, in parte pentru ca nu aveam chef. Iar alea facute sunt prea intunecate pentru ca nu am folosit blitul.

Gasca de aseara pozata in oglinda la Muzeul Municipiului Bucuresti

Poza pitzipongica facuta de mine la acelasi muzeu (era asa de mare oglinda aia ca nu m-am putut abtine ). Langa mine e Viorica, pe care am reusit sa o vad cu aceasta ocazie.

Aglomeratie in sala mare a Muzeului de Istorie.

Aici ni s-a spus ca nu este voie sa fotografiem obiectele de patrimoniu. Eu n-am pozat decat un bust al regelui Mihai si un portret al regelui Carol I. Am mai vazut un costum popular purtat de Regina Maria, diverse obiecte apartinand Familiei Regale si apoi am coborat in camera Tezaurului. Jos, la subsol, intr-o incapere destul de mare si foarte bine securizata, se afla obiecte pretioase din aur, inclusiv celebrele bratari dacice recuperate anul trecut. Nu am stat foarte mult acolo pentru ca multimea de oameni faceau aerul greu de respirat (si sunt si putin claustrofoba).

Cred ca mi-ar placea sa repet experienta vizitarii unui muzeu, dar intr-o zi obisnuita, cand presupun ca nu e asa de aglomerat, si sa ma uit in voie la toate exponatele. Marturisesc aici si faptul ca nu am fost niciodata la Muzeul Satului.

In drum spre Muzeul de Arta ne-am oprit sa bem o bere si sa mancam o maslina. “Maslina” mea s-a chemat “clatite cu ciocolata” si a fost asezonata cu jumatate de sticla de Heineken, de la care m-am ametit/inveselit. Hic. Nu tin deloc la bautura

Ce nu mi-a placut azi noapte a fost ca nici autobuzele, nici metroul nu au circulat pe durata noptii. Pai cand faci asa o actiune frumoasa, menita sa scoata oamenii la plimbare, tu imbogatesti companiile de taxi, mai primario??? Da, a circulat un autobuz pe care scria “Noaptea Muzeelor”, dar acesta nu te plimba decat pe la muzeele din centru, nu ajungea si prin Pantelimon. Ma rog, eu oricum ma intorc acasa cu taxi pentru ca mi-e frica sa merg printre blocuri pe intuneric (chiar si cu dispozitiv anti-caini), dar orisicat … Azi noapte cand am coborat din masina, m-au incojurat vreo 3 dulai, asa ca chestie. Noroc cu taximetristul ca a tipat la ei si m-au lasat in pace, pentru ca eu nu mai nimeream sa apas pe butonul cu ultra-sunete.

Mda. Cam asta fu. Fara nici o legatura cu subiectul prezentat, anunt doamnele si domnisoarele cititoare ale acestui jurnal ca mi-am cumparat rochie pentru mers la nunta. E simpla, eleganta, din matase, bej cu imprimeuri negre. Pe domnii cititori ai acestui blog ii rog sa scuze acest intermezzo muieristic si ii asigur de toata consideratiunea mea