Nu m-a doborat criza. Inca.

Doar ca cel mai neserios provider de internet m-a privat DIN NOU vreo 3 zile de placerea unei legaturi cu lumea inconjuratoare. Adica tot weekendul. Fix atunci cand aveam treaba cu el, cand trebuia sa ma documentez pentru niste articole, cand aveam de descarcat o tona de minuni care veneau la pachet cu un sql nu-stiu-de-care si cand aveam de cules niscaiva recolte prin farmville. Noroc ca am avut un vodafone imprumutat, cu care mi-am rezolvat urgentele si care mi-a oferit doza de net in momentele de sevraj.

Apoi am plecat din Bucuresti. Am lasat capitala pentru orasul de pe malul Dunarii. Pe care, de fapt, n-am apucat s-o vad, pentru ca aici am dat de un calculator cu conexiune la internet si m-am lipit dragastoasa de el, ca fumaciosu’ de-o tigara. Gen. Sunt la concurenta cu tata, care imi da tarcoale si caruia i-am dat meditatii despre cum sa trimita un email pe yahoo in schimbul unui supliment de 2 ore la tastatura

Nu stiu cat mai stau pe aici. O saptamana, o luna, un an. Dar deja mi-e dor de garsoniera aia prapadita si fara balcon si mi-e dor de gigel (caruia i-am pus un windows nou si merge brici – pot chiar sa ma joc Cafe World pe el ). Mi-e dor de caloriferul meu cald pentru ca aici e centrala defecta si e frig in toata casa. Asa ca pana maine nici apa calda nu e.

Si sa nu uit. Azi mi-am facut de cap prin vecini. Luati de cititi prostiile care imi trec mie prin cap cand nu sunt pe bloaga mea si am senzatia ca nu ma vede nimeni. Sa-mi fie rusine. Vreo 5 minute.