Se incheie un an extrem de greu pentru mine. Poate cel mai greu din viata mea de pana acum. Cumva, am supravietuit. Cel putin in aparenta.

Cred ca cele mai potrivite vorbe pentru definirea ultimelor 12 luni ar fi “Nu îi da, Doamne, omului cât poate să ducă” si “ De ceea ce ti-e frica, nu scapi“. Am trecut prin toate: operatie, boli, dezamagire in dragoste, concediere, somaj. Mi s-au cernut prietenii din nou. Am adaugat mai multe fire de par alb la colectie.

Coincidente stranii si semne mi s-au aratat pe final de an. Undeva peste ocean, o fetita a primit numele meu pentru ca seamana cu mine. In aceeasi zi, aproape am facut soc tabagic fumand jumatate de pachet de tigari in cateva ore. Inca resimt greata, desi au trecut 48 de ore.

Imi petrec ultimele ore din an incercand sa muncesc. Asta am facut si in ultimele zile. Ieri am chiulit insa si m-am dus sa vad Avatar. Daca nu era sonorul asa tare, cred ca as fi putut sa dorm … O poveste de adormit copiii, spectaculos realizata, ce-i drept.

Nu stiu ce sa-mi doresc pentru 2010. Intru cu teama in anul asta. In ianuarie tata se opereaza din nou, in martie imi “expira” jobul, criza nu da semne cum ca ar vrea sa dispara … Sa zicem ca-mi doresc sa zambesc mai des.

LA MULTI ANI! Ne vedem la anu’.

Am plecat din Braila pe o ploaie rece si marunta, cu un tren plin de genti umplute cu carnati si cozonaci. Am inceput sa urasc trenurile astea lungi si lipsite de intimitate, in care, de fiecare data, se nimereste cineva cu chef de vorbit la telefon si impartasit detalii pe care n-am chef sa le ascult. De data asta in peisaj a fost si un baietel de vreo 7 ani, care a vorbit si s-a alintat tot drumul si nici unul dintre cei 3 insotitori (bunicii si mama lui) nu l-a putut face sa inteleaga ca se afla intr-un spatiu public si trebuie sa fie cuminte. A fost incredibil de enervant. Initial am crezut ca am eu nervii mai sensibili si de aia ma scoate din sarite, dar ulterior am observat ca si pe vecinii mei de drum i-a agasat pustiul cel obraznic si razgaiat.

Eu am avut o carte de citit asa ca drumul a fost oarecum suportabil. In Bucuresti m-a primit aceeasi vreme urata si umeda. Am constatat ca a disparut zapada complet. In Braila inca mai era destula.

In oglinda de pe hol m-am vazut odihnita si cu o mina mult mai buna ca acum 4 zile. Ceea ce dovedeste ca niste somn, mancare buna si relaxare departe de problemele de aici fac minuni. Mi-am spus a nu-stiu-cata oara ca Bucurestiul nu-mi prieste deloc si m-am apucat sa despachetez. Vacanta mea s-a terminat. De maine ma intorc la munca. E timpul sa o iau de la capat.

In seara asta se merge cu colindul. Si la copiii cuminti vine Mos Craciun si le daruieste cadouri. Pe vremuri il asteptam si eu langa bradul impodobit, alaturi de verisorii mei, invatam o poezie si ma bucuram cand primeam o carte, un joc sau patine.

Si anul asta ma uit la un bradut frumos impodobit de mama, am primit un cadou de la tata, o sa mananc o sarmaluta si niste salata boeuf … Acum in bucatarie se pregateste o prajitura. Lucrurile sunt mai relaxate si in atmosfera asta parca incep si eu sa ma linistesc putin.

M-am enervat totusi de dimineata pentru ca m-am dus la somaj sa-mi depun adeverinta de angajare si cartea de munca, iar fix in timpul cand eram eu acolo a venit un nene, cam nebun el asa, si a inceput sa injure si sa ameninte pe toata lumea. Omul venise cu un certificat medical valabil pana pe 23 decembrie (inclusiv) si cu o adeverinta de la medic in care scria ca pe 23 decembrie e apt de munca Cand i s-a explicat foarte calm ca nu prea se potriveste treaba, a inceput sa injure si sa ne spuna ca ne omoara pe toti. Asa, in spiritul Craciunului Am intepenit cu cartea de munca in mana. Mai ales ca eu am vrut sa fac o fapta buna, mi-a fost mila de el (imi spusese ca nu aude) si l-am lasat inaintea mea. Ca doar nu ma grabeam. Cand a inceput sa urle eram chiar in spatele lui. In fine, m-am dat la o parte si am asteptat sa plece. Doamna de la ghiseu (tinta injuraturilor lui) era galbena de frica. Mi-a fost mila de ea. Banuiesc ca nu e singurul disperat care vine pe acolo. A plecat pana la urma dupa ce a facut circul de rigoare. Am zis merci ca n-a avut un cutit la el.

Alta chestie nasoala este faptul ca Braila este un imens patinoar. Trotuarele sunt acoperite de o crusta de zapada inghetata si traversarea unei strazi este un act de curaj, pentru ca nametii necuratati si inghetati de langa bordura sunt imposibil de escaladat. Azi s-a mai incalzit si a inceput sa se topeasca gheata, dar banuiesc ca la noapte se face la loc. Bine ca nu trebuie sa mai ies din casa. Avem tot ce ne trebuie (internet, caldura si mancare )

Cam asta e situatia pe aici. Am de gand sa dorm, sa citesc si sa ma uit la televizor. Program de boier

Sa va odihniti, sa mancati cu masura si sa faceti numai ce aveti chef

Craciun Fericit!

Desi am un bradut impodobit si ascult Magic FM de 2 zile (care difuzeaza numai muzica de Craciun), nu simt deloc ca vine o sarbatoare, zile libere, chestii, socoteli.

Poate si pentru ca sunt extrem de stresata la job. Toti trag de mine in toate partile si se asteapta ca eu sa fac un fel de minune. De exemplu cam tot ce nu s-a facut deloc in ultimii 10 ani in materie de raportare … Fiecare are o parere, se cearta intre ei, iar eu muncesc ca disperata incercand sa multumesc pe toata lumea. Evident ca nu reusesc decat sa ma stresez si mai tare.

Ma oboseste ingrozitor si drumul. Acum cu zapada asta odioasa combin un autobuz, un metrou (cu schimbare de magistrala la Pta Victoriei) si apoi inca un autobuz. Inghesuiala cat cuprinde. Azi a fost o idee mai lejer pentru ca a mai intrat lumea in vacanta, dar in restul anului tot aglomerat o sa fie.

Aproape ca ma bucur ca e un job temporar.

N-am mai citit bloguri, nu ma uit la stiri, habar n-am pe ce lume sunt, azi cand am deschis yahoo-ul am vazut si eu ca a murit Brittany Murphy. M-am gandit ca era mai tanara ca mine, ca era bogata si aparent era fericita. Si totusi a cazut si a murit. Ca de obicei cand aud de faze din astea ma gandesc ca daca mi se intampla ceva in casa, pot sa zac si 3 zile pana sa se prinda cineva (cei de la birou in principal).

Sunt suparata si pe Mos Craciun pentru ca anul asta l-am rugat un singur lucru si el s-a facut ca ploua. As usual. Probabil ca nici obisnuita pijama n-o sa fie anul asta.

Acum ma rog sa se indrepte vremea si sa nu raman inzapezita prin camp, intr-un rapid de Galati.

Don’t worry, nu e decat obisnuita depresie de sarbatori. In curand o sa fiu atat de obosita ca nici p’asta n-o s-o mai simt cum trebuie.

Acum canta un nene la radio “It’s begining to look a lot like Christmas /Everywhere you go ….” Sigur ca da. Pacat de muzica asta suberba. N-am deloc dispozitia necesara pentru ea.

Cat a fost frumos si cald afara, eu am stat acasa. Cum a dat zapada si fleoscaiala, m-am trezit si eu sa ma duc la munca.

Toata lumea se pregateste de sarbatori si de zile libere/concediu, eu ma duc la lucru, evident.

Da, am semnat contractul ala pe 3 luni. Macar sa ies din iarna. Nu e jobul visurilor mele, dar e cea mai buna solutie la momentul asta. Diferenta fata de precedentul loc de munca e uriasa. Domeniu complet diferit, responsabilitati diferite, multe restrictii, o ora pe drum …

Azi ma uitam in coltul din dreapta-jos al monitorului si parca ma asteptam sa vad zambaretul galben-rosu pentru messenger. Nici macar yahoo.com n-am voie sa deschid. Doar emailul oficial. Pe care, bineinteles, se trimit filmulete si prostii la greu. Am primit si eu, dar nu le-am deschis. Mi se pare enervanta politica marilor corporatii de a restrictiona accesul la free mail, in timp ce angajatii nu se sfiesc sa foloseasca emailul de firma pentru tot felul de porcarii … Da’ ce stiu eu …

Celebrul ERP cumparat cu o caruta de bani (SAP adica) este groaznic de “neprietenos”. Are o interfata urata cu spume, rapoartele au denumiri deloc intuitive, codurile produselor sunt generate aleator si nu furnizeaza nici un indiciu cu privire la denumire (am lucrat cu Wizcount mai demult si asta permitea generarea manuala a unui cod de produs …), deci trebuie memorate efectiv. CRM-ul testat de mine in ultimii 3 ani e parfum pe langa hidosenia asta (asta-i pt bel )

Ma simt exact cum anticipam (un pic dezamagita) si am o senzatie puternica de deja-vu. Pana si persoana care mi-a facut azi o ora de training are acelasi nume cu cea care m-a invatat in 2004 sa fac rapoarte …

Desi programul se termina la 5, nimeni nu pleaca la ora asta … Va trebui sa fiu extrem de hotarata si sa-mi impun sa nu stau peste program decat daca arde … Orele suplimentare nu se platesc (se pot echivala cu zile libere, dar nu ma bazez pe asta). Sunt patita.

In alta ordine de idei, ma scoate din sarite zapada murdara adunata langa trotuar si transformata in balta, care face imposibila traversarea normala a unei sosele. Am calcat azi prin toate fleoscaielile mizerabile. Noroc ca mi-a luat mama cizme (pardon, mi le-a adus Mosu) si caciula.

Un alt lucru stresant e ca am mai dat peste cineva care considera ca toti economistii sunt contabili. Ca si cum toti inginerii ar stii sa construiasca poduri sau toti doctorii ar face operatii pe creier. Gen.

Cam astea sunt noutatile. Sper sa ma obisnuiesc cat mai repede cu noul job si cu schimbarile din viata mea. Cred ca devin corporatista.

.. and I cry if I want to …

Dar nu, eu am mancat tort de mere facut de mama azi dimineata si am baut un pahar de vin rosu. Sunt la Braila si imi serbez ziua numelui. Hai sa traiesc! Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune. Hic!

Stiam eu ca nu-mi plac corporatiile. Prea multi directori nu sunt in stare sa ia o hotarire. Si am mai invatat o chestie saptamana asta: ca pana nu vezi oferta scrisa si semnata, tot somer esti.

S-au sucit. Dupa ce mi-au fluturat oferta pe la nas (telefonic, ce-i drept), dupa ce le-am spus ca ACCEPT conditiile lor, m-au mai chemat la un interviu ca sa-mi propuna un contract pe perioada DETERMINATA de 3 luni. Nu credeam ca o oferta proasta poate deveni si mai proasta, dar se pare ca nu le-am trait pe toate. M-au vazut 5 (cinci) oameni din firma aia si nu se pot hotari daca ma potrivesc cu “profilul companiei”.

Ce ma doare cel mai tare este ca au profitat fara jena de faptul ca sunt somera. Daca aveam un job stabil nu ar fi indraznit sa-mi propuna asa ceva (sa fim seriosi, nimeni nu-si lasa jobul pentru un contract de 3 luni).

Nici in momentul asta nu am oferta ferma de la ei, deci probabil ca ma mai pot astepta la diverse … Poate vor sa ma mai vada o data

Nu pot sa descriu in cuvinte cati draci am.

M-am jucat azi cu aparatul foto prin bucatarie … Am papat o chestie tare colorata si buna la pranz (piept de pui cu dovlecel si rosii).

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc.

Asta vara mi-am cumparat din Cora un set de 2 acumulatori 2650mAh + incarcator de la Duracell. Aveam nevoie pentru aparatul foto, ca sa nu mai cumpar toata ziua baterii. I-am pus la incarcat, i-am lasat cateva ore (pana s-a aprins o luminita verde) si apoi i-am introdus in aparatul foto. Acesta imi indica insa ca … nu am baterii. Am repetat operatiunea de incarcare si mi s-a intamplat la fel. M-am enervat, am boscorodit si apoi am abandonat acumulatorii intr-un sertar (drept pedeapsa).

I-am scos acum vreo 2 saptamani, hotarata sa-i folosesc. Pe un alt aparat cica merg ok. Pe al meu nu vor si pace. Azi noapte i-am incarcat, pe la pranz i-am asezat in locasul lor si am pus aparatul foto in functiune. Imi indica baterie goala, dar am reusit sa fac poze (cu blitz).

Acum nici nu stiu ce sa mai cred: ori acumulatorii mei sunt stricati, ori aparatul are greturi. Eu stiam ca ar trebui sa dureze mai mult ca o baterie normala … Lamuriti-ma si pe mine care-i faza. Cum ar trebui sa functioneze niste acumulatori normali? Ca eu in continuare dau bani pe baterii …

Teoretic “huzurul” meu se termina astazi. De maine ar trebui sa ma duc la “corporatie”. Practic n-am semnat inca nimic, am doar un OK verbal. Maine vad oferta scrisa, contractul si toate balariile care se fac la angajare.

Nu dau pe afara de bucurie. E doar un job oarecare. Imi va prelungi sederea in Bucuresti si imi va da senzatia ca sunt utila societatii. A, si imi va da dreptul sa ma plang de “munca la patron” si de “traficul infernal” ca toata lumea  O sa-mi pot pune si eu (teoretic, cel putin) status la YM: “plictisit la munca”, “ocupat”, “n-am chef de nimic”, “urasc lunea” si alte dubiosenii din astea de le-am vazut la mine prin lista   Zic doar teoretic, pentru ca practic nu o sa am acces la acest mijloc de comunicare. Politica firmei este destul de stricta in privinta asta. Sper ca macar acces la net sa am …

Mda, deci cam asta a fost treaba cu jobul. Nu ma felicitati pentru ca nu ma simt cu nimic speciala. Am avut totusi noroc ca am gasit relativ repede, chiar daca oferta e mult sub asteptari. Dar na, e criza si angajatorii au cel mai bun pretext sa faca economii.

A, jobul nu e intr-o firma de software, ci intr-una de materiale de constructii. Deci iar schimb complet domeniul. O iau de la zero din toate punctele de vedere. Si am inima cat un purice.