Numar zilele pana la vacanta. Mental, sunt deja oriunde altundeva decat la birou. Lucrez roboticeste, pe pilot automat. Cifrele se aliniaza cuminti in tabele colorate, dar eu ma uit dincolo de ele. Verific totaluri, trimit emailuri, raspund la telefoane constiincioasa … 5 minute mai tarziu uit tot si visez altceva.

Planetele mi se aliniaza cum trebuie, dar energia mea nu e prea grozava. Sunt obosita dupa atatea luni stresante si obositoare, sunt plictisita la maxim de rutina jobului si ma gandesc cu groaza ca ultima saptamana inainte de concediu e cea mai grea. Trebuie sa le las pe toate in ordine (de fapt nu stiu de ce “trebuie”). Motivatia salvatoare e asigurata de gandul ca la sfarsitul acestui calvar ma asteapta 10 zile la mare. Mi-am cumparat prima vacanta adevarata din viata mea si ma duc sa stau cu burta la soare, sa mananc inghetata, sa beau alcool si sa dansez pe plaja. O sa ma balacesc in Marea Egee. Si o sa fiu fericita ca am facut o bucurie cuiva. Cel putin asa sper. Inca putina rabdare.

Daca mi-as ingropa amintirile in nisip, ar fi spulberate de vant. Daca mi-as ingropa amintirile in ciment, as muri odata cu ele. Uneori e suficient sa aud o melodie sau sa trec pe langa o casa pentru ca trecutul sa apara brusc langa mine si sa-mi tulbure zen-ul.

Mizeriile cotidiene ma surpa in interior. Mirosul si zapuseala din autobuz, acreala oamenilor, plictisitoarele cifre de la birou, prietenii care nu mai sunt prieteni, ci doar cunostinte, grijile ascunse intre cei 4 pereti, dezamagirile, rosiile necoapte in miez de vara si caisele fara gust aduse din Grecia – toate astea imi sapa cute intre sprancene.

Astept vacanta cu sentimentul ca va trebui sa ma intorc inapoi, nu cu bucuria plecarii pe o insula paradisiaca. Probabil s-au adunat prea multe ore de munca si creierul meu nu mai proceseaza decat exceluri. Pentru dezintoxicare iau doze mari de “Two and a half men” combinate cu inghetata, desi nici asta nu mai are efect ca pe vremuri.

Am ganduri de 20+ impachetate intr-un corp de 30+. Si in loc sa ma gandesc la copii si casatorie, eu am probleme existentiale legate de lipsa aerului conditionat din cabinele de proba din Obor. Mai ales ca sunt sute de rochite ce trebuie incercate. Sunt unii care ma invidiaza pentru asta, dar cei mai multi ma critica. Nu direct, doar cu “da’ tu ce-ai de gand, draga?” Cand o sa aflu, o sa-ti spun.

Am facut un maraton de filme siropoase in ultimele 2 saptamani. Dintre toate am ramas cu pata pusa pe Dear John. Channing Tatum e genul de baiat pe care iti vine sa-l iei acasa, sa-i dai o ciorba, sa-l faci sa-si pateze camasa intentionat ca sa ai motiv sa i-o scoti. Mi-a placut si coloana sonora (o mostra nitel mai jos).

Pe cuvant daca mai stiu ce sa scriu. Si asa am facut o varza din postul asta.

Read the rest of this entry »

Nu, nu o sa ma refer aici la celebra firma de imbracaminte, ci la “generation gap”. Diferenta dintre generatii.

De obicei, diferentele sunt vizibile cand este vorba despre parinti si copii. Dar eu incep sa simt “the gap” chiar si in anturajul meu, adica intre mine si cunoscutii mei mai mici cu 10-12 ani. Diferente de limbaj, de mentalitate, de atitudine. De vreo 2 ani anturajul meu intinereste. Am prieteni, colegi, cunostinte cu cativa ani mai mici decat mine. Constat pe zi ce trece ca vorbesc tot mai rar cu persoane din generatia mea.

Din anumite puncte de vedere este bine. Oamenii tineri, moderni ma tin la curent cu noutatile, sunt veseli, nu au problemele adultilor (inca), sunt disponibili, ies la bere etc. Numai ca incep sa obosesc. Incepe sa ma deranjeze atitudinea aia de “eu le stiu pe toate”. Am avut si eu 20 de ani si stiu cum este sa ai senzatia ca “le stii pe toate”, ca esti cool, ca aia batrani sunt niste prosti si niste demodati. Stiu cum este sa faci tampenii doar pentru a-ti demonstra ca poti. Been there, done that.

Poate de aceea ma plictisesc acum toate manifestarile astea de emancipare. Vad fete tinere care vorbesc urat pentru ca li se pare lor ca-s mai interesante asa. Mi se intampla sa dau peste bloguri de domnisoare care scriu despre subiecte vulgare din dorinta de a epata si de a atrage atentia baietilor. Iar baietilor se pare ca le place asta … Incep sa am o atitudine de ‘diriginta’ si stramb din nas. E alegerea lor sa scrie despre ce doresc, pana la urma, chiar daca mie nu mi se pare ok. Vad in jurul meu baieti care nu mai au respect pentru fete, pentru relatii, in parte pentru ca si fetele au devenit mai libertine, in parte pentru ca sistemele lor de valori sunt altele.

Ma plictisesc eternele discutii despre barbati si femei, care, cum si de ce inseala, ma plictisesc declaratiile de independenta ale fetelor (la 20 de ani toate suntem “independente”  ), ma enerveaza laudaroseniile baietilor care o sa faca si o sa dreaga (toti o sa aiba firme, o sa castige averi sau, mai nou, o sa se imbogateasca din blogging). I’m an old annoying bitchy lady …

Azi m-au enervat doua chestii (d’aia m-am apucat sa fiu o baba acra): un comentariu al unei domnisoare si o treaba care mi s-a intamplat mie si de care mi-am amintit cu ocazia asta. Domnisoara declara ca ea are 22 de ani si nu vrea sa munceasca oriunde, pentru ca ea nu vrea sa faca compromisuri. Foarte frumos din partea ei. Si mai frumos din partea parintilor care o intretin. Cand e frigiderul umplut de altii, e mai simplu sa ai principii.

Si apropo de asta, acum vreo 2 ani, discutam cu un june cu care aveam anumite afinitati pseudo-romantice (baietii de 20+ au o perioada de cateva luni in viata cand considera ca femeile de 30+ sunt irezistibile … si invers. Noroc ca le trece repede. La ambii ). Si junele mi-a spus intr-o seara ca el nu vrea sa ajunga “ca mine”. Ma certa ca nu am o cariera fulminanta si ca stau cu chirie la 30 de ani. Ceea ce lui nu o sa i se intample, evident. Am zis ok, sa dea Dumnezeu sa fie asa (odata cu inaintarea in varsta gradul de toleranta creste). Desi m-a suparat foarte tare tonul superior cu care m-a facut ratata (hai s-o zic pe sleau) un baiat cu 10 ani mai mic decat mine, am zis sa fiu o doamna si sa nu iau in seama ce zice un pusti teribilist. Nu intelegea nici de ce stau eu intr-o garsoniera. El o sa aiba cel putin 2 camere, ca altfel se sufoca. Am uitat sa precizez un mic amanunt: pe vremea aia locuia cu parintii si avea un job dragut pe care l-a obtinut cu ajutorul unei rude (asta a marturisit mai tarziu). L-am intrebat cam ce planuri de viitor are. Mi-a declarat cu emfaza ca el, in cel mult un an de zile, se va muta de acasa, o sa-si schimbe masina, o sa aiba mai multi bani … etc. Guess what? A trecut mai mult de un an si el tot cu mamica sta. Si-a schimbat jobul, ce-i drept, dar numai pentru ca a fost nevoit. La un moment dat mi-a cerut un model de cv si scrisoare de intentie… “Ratata” l-a ajutat.

Nu mai stiu ce-am vrut sa zic cu postul asta. L-am scris pe 25 septembrie 2008 si l-am gasit azi prin draft-uri. E inca actual Adica sunt inca an old, annoying, bitchy lady

• trezirea la ora 9 dimineata. Mi se pare o ora rezonabila. Daca dorm mai mult sunt ametita toata ziua
• cafeluta cu caimac, pregatita la ibric si indulcita cu o lingurita de miere
• google reader-ul (merge de minune cu cafeaua)
• mersul la piata (asta daca nu se intampla sambata)
• manichiura si pensatul
• sucul de portocale proaspat stoarse
• gratarul de pui alaturi de o salata uriasa
• filmul de dupa amiaza (de obicei o comedie)
• conversatul la telefon cu maman (care se intavarte de cele mai multe ori in jurul a “tu ce mai gatesti, draga?” – intrebare pe care ne-o punem reciproc )
• foarte rar intalniri cu prietenii – duminica sunt antisociala
• rasfatul de seara – ma dau cu toate cremele posibile si imposibile pe care le am in casa. Si uneori cu oja

E prea vara pentru scris pe blog. Alta scuza mai buna n-am …

Sau poate am intrat in depresia de vara. Daca exista aia de primavara/toamna/iarna, trebuie sa avem si pentru vara, nu? Ma omoara ploile astea, iar variatiile de presiune explodeaza la mine in cap. Cand sunt super plina de energie, cand ma pleostesc si as dormi cu capul pe taste la birou. Am nevoie de o vacanta.

Dar pana la vacanta mai e o luna. Timp in care mi-am propus sa slabesc 3 kilograme. Asta dupa ce am facut imprudenta sa probez un costum de baie ieri. In cabinele alea mici de proba oricum pari hidoasa si de 3 ori mai “plina”. Ce, nu ti s-a intamplat si tie? Prima zi de regim am inceput-o glorios cu aproape juma’ de kil de inghetata. Mda. Poate de maine.

In weekend am copt primele vinete pe anul acesta. Si acum miroase a fum la mine in casa, dar au fost atat de buneeeeee!!!

Saptamana trecuta la invitatia Hotcity am fost la avanpremiera Shrek – Forever After - cel mai prost din toata seria dupa cum zice cu naduf (dar adevarat) Raluxa Mie mi-a placut la nebunie prima parte Acest ultim “episod” nu se apropie nici la jumatate de umorul si ironia primului. Si cu toate astea mi s-a parut haios, m-am bucurat ca un copil de ochelarii pentru 3D ( a fost prima data cand am vazut un film 3D), am mancat o pasta de humus exceptionala si, mai ales, m-am bucurat sa ma reintalnesc cu Cireasa, Lia, Andreea si Raluca.

Programul “o piesa de teatru pe saptamana” a continuat vineri cu o comedie spumoasa Pijamale. Daca locuiesti in apropierea parcului IOR iti recomand calduros reprezentatiile teatrului “mobil” Metropolis din aceasta vara. Chiar langa bisericuta de lemn s-a ridicat un cort mare, albastru, unde se joaca in luna iulie comedii. Biletul costa doar 10.60 lei. Sala a fost plina, semn ca lumea vrea sa vada teatru.

N-am noutati spectaculoase, zau! E vara si lenevesc …