Acum ceva timp, am citit pe bloguri despre vizita unor baieti draguti la Heineken Mansion. Dorin (bautor de Heineken) citea impreuna cu mine si, de fiecare data, imi spunea cat de mult isi doreste sa ajunga acolo. Ei bine, acum o saptamana am primit un email cu o invitatie de la Oxygen PR prin care eram invitata sa vizitez bastionul absolut al barbatilor, Heineken Mansion, intr-o seara dedicata in exclusivitate fetelor. Nu pot sa va explic cum a fost la noi in sufragerie in momentul ala si ce figura a facut Dorin   M-a dat si pe blog 

Ma rog, trecand peste oftica evidenta ( ), eu am purces aseara spre locul de intalnire cu celelalte blogerite. Urma sa ne ia o limuzina si sa ne duca la casa cu pricina. Lucru care s-a si intamplat.

Am ajuns la Heineken Mansion si am fost preluate de un fotograf si un ghid. Doar eram niste dive :D

Am vazut pe rand camerele (simple si elegante) si apoi Marele Frigider plin cu bere (aprox 2000 de sticle) in fata caruia se extaziaza barbatii in reclama TV. In camera cu pricina se gasea si o masa de fussball, unde mi-am incercat si eu indemanarea.

A iesit o distractie pe cinste, mai ales ca mie mi-a luat vreo 10 minute sa ma prind in ce poarta trebuie sa bag mingea si in ce directie trebuie sa manevrez omuletii :D Evident dadeam gol numai in poarta mea :P Am facut echipa cu Pietricel, care e un portar desavarsit si mi-a iertat toate stangaciile (na, era prima data cand jucam asa ceva). Alaturi de noi Maldita si Roxana Precu au incins o partida de fotbal pe playstation. Foarte cool!

In bucatarie am mancat bunatati (prajituri foarte bune) si, logic, am baut bere. De altfel toata seara am stat cu o sticla de bere in mana (si nu aceeasi  ). Ne-am strans toate in camera de zi, am vorbit cate in luna si in stele, ne-am uitat pe revista Tabu si apoi am urmarit impreuna Premiile Gopo (da, pe plasma aia mare pe care de obicei se dau meciuri )

 Eu m-am simtit extraordinar de bine (probabil si alcoolul a avut ceva de zis la faza asta), mi-a placut sa ma reintalnesc cu fetele pe care le stiam deja, mi-a placut ca am cunoscut lume noua (fete foarte, foarte simpatice).

La intoarcere am impartit un taxi cu Miruna si nu ne mai opream din vorbit Cred ca inca o ora daca mai mergeam cu masina, tot mai gaseam ceva sa ne spunem

Cine a mai fost: Sana, Elena, Iyli, Raluca, Marie Jeanne, Cristina Bazavan, Andressa, Adina Necula, Andra Zaharia (adversar redutabil la fussball )

Si daca vreti si voi sa ajungeti la Heineken Mansion este suficient sa participati la un concurs despre care gasiti detalii pe site-ul Heineken (participarea implica un consum considerabil de bere si de aceea intrati si pe http://www.enjoyheinekenresponsibly.com/).

 Multumesc inca o data pentru invitatie fetelor de la Oxygen PR si celor de la Heineken, care au asigurat o organizare fara cusur.

Read the rest of this entry »

Aseara am luat o pauza de cautat case si mi-am invitat perechea la Cinema City Cotroceni. Ne-am dus sa vedem Sucker Punch la invitatia Oxygen PR.

Toate bune si frumoase, organizare buna, niste prajituri nemaipomenite, vedete, IMAX, tot tacamul … 

Filmul incepe promitator. Filmarile sunt excelente, muzica e deosebita, te tine in priza chiar de la inceput. Povestea este despre o fata careia ii moare mama, iar tatal ei vitreg o interneaza intr-un ospiciu ca sa scape de ea. Evident ca in momentul in care ajunge acolo, primul lucru pe care il vrea este sa scape (sindromul Prison Break, gen). Si cel mai simplu si eficient mod de evadare este prin puterea mintii. Astfel isi creaza o lume imaginara, in care ea este puternica si se lupta cu tot felul de demoni.

Pana aici filmul este digerabil, insa in momentul in care ea incepe sa se lupte efectiv cu niste zombie, roboti, bombe, nazisti (!) devine un fel de ghiveci de personaje luate de prin toate filmele cu “bataie”. Iar ea se lupta intr-o fustita scurta si nu pateste nimic niciodata. Nici macar o zgarietura. Din momentul primei batalii, la mine s-a cam rupt filmul

Desi ideea in sine nu e rea (lumea paralela in care ea e puternica), efectele speciale sunt spectaculoase si muzica foarte interesanta, filmul nu este bine inchegat, personajele nu sunt credibile. In general ramai cu o impresie de “oare ce a vrut sa zica autorul”. Si constat acum ca mi-e si greu sa-l povestesc (pentru ca n-am inteles mare lucru). Dar pentru o joi seara (stresata fiind de agentu’ si obosita dupa o zi de munca), pot sa zic ca a mers. Am mai iesit nitel din rutina. Si, dupa cum spuneam, prajiturile au fost bune de tot

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la tranzactii imobiliare si la contactul cu agentu’ imobiliar, ma ia cu durere de cap. De 15 ani am de-a face cu ei. Si pentru ca tocmai m-am hotarat sa ma fac “sclav la banca”, a dat “norocul” peste mine: am reusit sa gasesc in multitudinea de agenti imobiliari din Bucuresti pe cel mai negativist si mai enervant om posibil.

Arata ca un anti-social sadea, evident. Prima chestie pe care mi-a spus-o cand ne-am intalnit, a fost ca tocmai a pierdut o vanzare. Ca sa fiu draguta ma gandesc ca el a vrut, probabil, sa evidentieze ca garsonierele se vand foarte repede, dar a iesit cu totul altceva. Eu am inteles ca el nu se pricepe sa vanda.

Dupa aia mi-a spus foarte clar si raspicat ca eu nu o sa gasesc casa pe care mi-o doresc … I-am explicat ca eu incerc sa am o atitudine pozitiva si cred cu tarie ca, undeva prin Bucuresti, e ascunsa casuta visurilor mele. Cred in norocul meu. Atat i-a trebuit.
“Aoleo ! Domnisoara, in imobiliare nu exista noroc! Aici trebuie sa cumperi pe loc! ” El are senzatia ca eu umblu cu mii de euro in poseta si sunt dispusa sa iau casa ca pe o pereche de pantofi.

Ma rog, trecand peste pesimismul lui nativ, am zis sa fiu ingaduitoare. Totusi am nevoie de el sa-mi gaseasca ceva, nu-i asa? Ideea e ca nu intelege ce vreau. Eu ii spun ca nu vreau casa fara imbunatatiri (ca nu mi le finanteaza banca), el imi arata numai cazaturi. Eu ii spun ca vreau bloc construit dupa 1980, el imi propune sa vad o garsoniera superba intr-un bloc din ’70. Eu il rog sa intrebe proprietarul daca e dispus sa lase la pret daca iau casa fara mobila, el imi repeta obsesiv ca asa ceva nu e posibil. Poate doar daca ma duc eu personal sa negociez cu proprietarul. Practic refuza sa negocieze (am senzatia ca ii e frica). Ca sa nu mai zic ca eu uitandu-ma pe net dupa anunturi, stiu din start ce o sa-mi arate. Am avut surpriza sa ma duc sa vad o casa la 35.000  euro (atat mi-a spus agentu’ ca vor proprietarii), ca sa vad apoi anuntul cu pretul de 33.000. Nu se duce sa vada casele inainte, nu discuta cu proprietarul despre faptul ca eu cumpar cu credit si, in plus, ma enerveaza de mor.

Azi l-am pus pe Dorin sa se vada cu el Ca eu nu mai suport.

Pornind de la un comentariu trimis de un cititor la postul precedent, am inceput sa ma gandesc daca eu sunt singura in situatia de a nu avea bani cash pentru o garsoniera. Sincer, din ce am vazut in jurul meu (colegi, prieteni, cunoscuti) nu prea sunt semne ca lumea ar avea disponibili oricand zeci de mii de euro pentru a cumpara o casa anytime … Dar poate ma insel si anturajul meu nu e cel mai potrivit exemplu, sa zicem.

Deci pornind de la premiza ca luam in considerare un tanar cu varsta cuprinsa intre 25 si 35 de ani, salariat, din provincie (desi au fost si cazuri de bucuresteni care au plecat de acasa si au platit chirie), cam in cat timp credeti ca ar strange bani de casa (apartament cu 2 camere = 60000 euro, garsoniera = 35000 euro)? Sau cam care ar trebui sa fie salariul mediu care sa permita acumularea acestor sume in conditiile in care tanarul respectiv plateste chirie? Si cam cati tineri din generatia mea, sa zicem, aveauau la 25 de ani (cand se presupune ca incepi sa economisesti) salariu de 1000 de euro? Cati tineri de 25-30 de ani cu depozite de 10000 de euro la o banca oarecare cunoasteti?

Repet, aici nu vorbim de oameni ajunsi la maturitate, poate intr-o functie de executie si care au salarii uriase. Ma refer strict la oamenii normali, cu joburi normale, intr-un Bucuresti care a suferit o gramada de transformari in ultimii 20 de ani. Si mai ales ma refer la oamenii care nu au nici un ajutor “din afara” si se bazeaza strict pe veniturile obtinute dintr-un job. Think about it

Si pentru ca tot m-am trezit azi mai curioasa decat de obicei, va invit sa raspundeti la un sondaj destul de indiscret. Avand in vedere ca raspunsurile sunt anonime, ma bazez pe sinceritatea voastra. :)

Later edit: vad ca plug in-ul de poll imi joaca feste si nu imi lasa cititorii sa voteze. Ma chinui sa-i dau de cap … Pana atunci fell free to use the comment form
Gata, am schimbat plug-inul si acum merge.

Pazea! In weekend vine luna peste noi. Pe langa faptul ca se apropie foarte tare de Pamant, ne mai influenteaza si angoasele de primavara.
Deci daca aveti nervi/draci/spume, nu e de la sef, e de la luna. La mine se manifesta deja de vreo 2 zile. Pufai in continuu si nimic nu-mi convine. Cica maine e ziua cea mai dura din punctul asta de vedere. Sper sa supravietuiesc fara paruieli.

Mi s-a pus pata sa devin propietara pentru ca m-am saturat de platit chirie pe la altii. Drept urmare m-am apucat sa studiez oferta bancilor referitoare la programul PRIMA CASA. Toate bune si frumoase, dar cat m-am sucit eu sa fac rost de acte (adeverinte, contract de munca), m-am trezit ca fondurile de la Raiffeisen s-au epuizat. Si taman aici voiam sa ma duc pentru ca am si contul de salariu la ei (obtin punctaj mai bun si o rata mai mica daca sunt deja clienta bancii). Vreau sa spun ca diferenta fata de oferta altor banci e destul de semnificativa (30-40 euro/luna). Mda, m-am miscat prea incet. Nu-i nimic, incerc pe la alte banci. Pana la urma tot iese de undeva. Ca nu e vorba decat despre o amarata de garsoniera, nu-mi iau vila cu 3 etaje.

Si apropo, caut o garsoniera in zona Iancului, Dristor,Titan, Vatra Luminoasa, Pantelimon in bloc nou daca se poate (nou insemnand dupa 1980). Daca auziti pe cineva ca vinde, dati-mi de stire pe email (alabalaportocala1[at]gmail[punct]com).

Oricum, va tin la curent cu aventura mea imobiliara (pt ca va fi o aventura, am eu asa un feeling …)

Daca tot am prins un kil de chef de scris (se da pe sub mana la alimentara din colt), ar cam trebui sa onorez si leapsa primita de la Cireasa mea favorita (de care mi-e tare dor btw).

Este vorba despre preferintele mele in materie de produse romanesti. Am tot stat si m-am gandit la ce-mi place mie si are iz mioritic. A iesit ceva de genul:

imi plac pantofii romanesti (Guban par example – daca scotocesti bine prin Bucuresti cica mai exista – cand oi gasi magazinul va anunt)

da, si mie imi place Eugenia (apparently e unul dintre brandurile preferate prin blogosfera ) Din motive de dieta am redus drastic consumul, dar inainte mancam si cate 3 deodata (guilty pleasure)

ciocolatica ROM – needless to say more – sunt fan declarat si imi cumpar de la chioscul intreprinderii atunci cand nu am baton fitness la mine

pufuletii Gusto (combinati cu ciocolata – o dubiosenie, stiu)

pepenii de Braila (nu sunt un brand, da’ sunt buuuuuuuuuni!)

Leapsa merge mai departe la … Monica, Silvia, Strumfita cu esarfa, Broscuta ofensata (sa-ti traiasca superbitatea de fetita!).

Cred ca oricine a citit acest blog in ultimele 10 luni, stie ca am mers destul de des la teatru. Am avut si norocul sa-mi gasesc un partener la fel de dornic de spectacole ca si mine.

Sunt abonata pe la newsletter-ele teatrelor, urmaresc aproape zilnic ce piese se mai joaca … in fine, ma preocupa subiectul Printre sursele mele de informare se numara un blog cu critica de teatru scris  de Dna Ileana Lucaciu.

M-a mancat undeva sa las un comentariu la un post despre o piesa extrem de proasta pe care am vazut-o acum vreo luna (a scris Dorin despre “eveniment”).  M-am gandit ca oricarui bloger ii place sa aiba feedback . Comentariul meu (decent de altfel) a starnit insa o avalansa de discutii  pe blogul doamnei. Nu mi-am imaginat ca are asa multi dusmani. Ideea e ca lumea nu o ataca doar pe ea, ci intrasem si eu in vizor, pentru ca am avut tupeul sa impartasesc aceeasi opinie cu autoarea postului respectiv. Deci m-au injurat.

Logic, m-am enervat. I-am scris Doamnei Lucaciu un email la adresa de contact din profilul de blogger, in care ii solicitam sa stearga atat comentariul meu, cat si cel in care eram injurata. Nu am primit raspuns la email si nici comentariile respective nu au fost sterse.

Eu apreciez libertatea de exprimare si imi dau seama ca atata timp cat scrii ceva pe net exista “sansa” sa dai peste oameni de tot felul. Ceea ce nu inteleg este de ce pe un asemenea blog sunt permise balacareli ca la usa cortului. E ca si cum eu as intra in casa cuiva, as fi injurata fara motiv de un musafir, iar gazda ar sta nepasatoare si s-ar uita pe geam. Eu una nu as permite asa ceva pe blogul meu. Pur si simplu de aia s-a inventat moderarea comentariilor.

Si cam asta am avut de spus. Oricum a doua oara nu mai comentez acolo.

In rest, toate bune si frumoase. Asteptam cu interes cele 17 grade de sambata