Archive for January, 2012

Sa vorbim despre altceva

Sa depasim momentul vendetelor personale cu anonimi pe internet (multumiri Andreei pentru semnalare) si sa vorbim putin despre cum caut eu oferte de vacante. Ca doar e ger afara si ne prinde bine sa ne amintim de soare si de mare :D

Povesteam intr-un post anterior ca m-am apucat de cautat oferte de vacanta. In sensul ca vreau sa vad cam care sunt preturile si cam ce primesc de banii aia. Am citit la pareri de pe tripadavisor.com si amfostacolo.ro de mi s-a acrit.

Cel mai tare ma enerveaza ca daca intri pe site-ul unui hotel de pe litoral (fie el din Grecia sau Spania), nu prea gasesti referiri la distanta fata de plaja sau cum e plaja. Da, vin sa stau in hotelul tau, vreau sa vad cum sunt camerele si restaurantul, dar daca nu-mi spui unde e plaja, nu ma incalzeste cu nimic. In principiu, daca vin la mare, vreau sa zac pe nisip, nu in camera de hotel. Exceptie fac cateva resorturi din Turcia, care sunt pe plaja si se vede asta din poze (cateva). Evident ca toata lumea pune cat mai multe poze cu PISCINA. Deci da, vin la mare, o vad pe geam, dar ma scald intr-o apa plina de clor. Care-i faza?

Ma mai deranjeaza cand gasesc pe site-urile agentiilor romanesti pretul pe persoana/noapte sau pretul ALL INCLUSIVE si dupa el, in conditiile ofertei, separat nustiucati euro taxe de aeroport. Deci MOR cand vad asta, mai ales ca, pe verificate, la toate sejururile aceleiasi agentii taxele sunt la fel (m-am gandit initial ca or fi diferite si de aceea se trec separat). Vreau sa vad pretul total pe care trebuie sa-l achit, nu sa stau eu cu calculatorul in fata si sa socotesc. La booking.com imi place ca se afiseaza pretul total pe camera si sejur. Da, vreau sa stau la Marbella Club Hotel si stiu ca ma costa 3000 de euro camera (Dorine, nu te speria, am ales si eu un exemplu la intamplare :P   – sunt si hoteluri cu 500 de euro/saptamana).

Cel mai tare imi place sa caut “best beaches in …”. Stau cu orele si ma uit la plaje superbe, la mari albastre si la nisip alb :roll:

Ma mai distrez citind pareri despre hoteluri :D   E incredibil cat de carcotasi pot fi oamenii. Adica daca platesti 350 de euro pentru o saptamana la Kusadasi all inclusive, de ce te-ai astepta sa gasesti acolo conditii de 5 stele? Si da, cam toti se plang de faptul ca e piscina mica. Cu marea la 50-100 m mai incolo.

Romanii simt nevoia sa dea multe detalii despre mancare (mai ales daca merg la all inclusive). Ca micu’ dejun e saracut (vai, doar 3 feluri de branza … ma intreb cati dintre turisti mananca ceva dimineata cand sunt acasa), ca la dejun sunt prea multe salate, ca pastele sunt reci, ca … ca…. Cel mai tare m-a amuzat un nene care fusese in Turcia si comenta ca nu prea a fost carne la cina. Ca era doar pui si vita si nu erau deloc cartofi prajiti. :D Ma gandesc cum a reactionat turcu’ cand i s-a cerut o ceafa de porc la gratar :lol:   N-o sa depasim niciodata pragul snitelului cu cartofi prajiti la restaurant???

Hai ca am devenit si eu carcotasa si pana la urma nu vreau sa-i judec pe altii. Vreau doar sa imi aleg o destinatie misto, care sa nu fie prea scumpa, sa aiba plaja curata si mare albastra.

Dupa ce am vazut in weekend un CD de prezentare pentru Antalya, mi-au cam ramas ochii acolo … Deci Spania, Grecia sau Turcia? Sau sa fiu patrioata si sa aleg un Venus, Saturn, ceva :lol:

Ma duc sa mai gugalesc oleaca. Va tin la curent cu cautarile mele …

 

 

Iaca sa vedeti si voi

A copiat tot, dar absolut tot … :mrgreen:

A stiut sa modifice data, dar nu i-a trecut prin cap sa schimbe si link-ul.

Vrei trafic? Poftim trafic. Sa vada toata lumea ca doar atat poti.

No news is good news

Nu am noutati majore. Sunt bine, sanatoasa si am inceput anul cu munca multa la birou. Dar nimic exagerat. Sunt implicata (din nou) intr-o implementare de program nou si, fiindca voi fi key user, am mai multe lucruri de facut ca de obicei (“curatarea” bazei de date, training pentru utilizare … chestii din astea). Oricum nu e de avengura schimbarii SAP-ului cu care m-am confruntat in 2010 si inceputul lui 2011, dar e amuzant cum istoria se repeta :) Si pentru fostele colege – de data asta seful meu e implicat direct si lucreaza cot la cot cu mine ;)

************************************************

Conform principiului tara arde si baba se piaptana, in loc sa ma implic in proteste/revolutie, eu gugalesc de zor in cautare de destinatii pentru vacanta de vara … Ce daca e ianuarie? Eu ma uit pe poze cu plaje. De la inceputul anului am facut o fixatie pentru Costa del Sol (Malaga, Marbella, Torremolinos) si ma uit dupa variante de cazare mai ieftine. Insa ieri, la gugaleala obisnuita de weekend, am vazut ca plajele de acolo nu sunt chiar nemaipomenite. Bine, dupa ce am fost 2 ani la rind in Grecia, evident ca orice plaja e naspa prin comparatie :P Dar ideea era sa nu facem numai plaja, ci sa si vizitam cate ceva. Oraselele din sudul Spaniei mi s-au parut dragute si demne de vizitat. Daca e cineva prin preajma care a vizitat Costa del Sol, as aprecia ceva impresii de vacanta. Nu e o destinatie ieftina, asa ca vreau sa aleg ce e mai bun de acolo.

Si tot cautand eu de zor “best beaches” am ajuns (cum altfel) tot la Grecia. De data asta am pus ochii pe insula KOS, locul nasterii lui Hipocrat. Se poate ajunge cu avionul (exista chartere vara) si am vazut cazare incepand de la 210 euro/7 nopti. Mi se pare pitoreasca si in sudul insulei exista niste plaje pe care m-as lafai. Nefiind o destinatie foarte populara printre romani (cum e Thassos de ex), nu am gasit foarte multe informatii despre ce poti face pe acolo. Doar ca e aproape de Turcia si se poate face o excursie de o zi la Bodrum. O am in vedere, desi parca n-as merge si al treilea an tot la greci …

In fine, desi anul trecut ne propusesem sa mergem in Antalya anul asta, ne-am cam dezumflat cand am vazut preturile (cam 2000 de euro la 5 stele all inclusive) si nu cred ca e fezabil pentru noi.

************************************************

Am descoperit un serial nou, Downton Abbey (la Christina am citit despre el) si ne-am hotarat sa vedem primul episod vineri seara (mai mult de plictiseala asa). Ei bine, ne-a prins 3 dimineata uitandu-ne la el si nu ne induram sa plecam la culcare. Ieri am repetat experienta si am terminat deja sezonul 1. Acum suntem la episodul 3 din sezonul 2. Pe IMDB are nota 9 si o merita cu prisosinta. Demult nu am mai vazut un serial atat de bine facut, atat de impecabil jucat si cu o intriga care ne tine lipiti de televizor cu orele (conectat la laptop, fireste ;) ). Povestea urmareste destinul unei familii bogate din Anglia, lupta lor pentru pastrarea domeniului in lipsa unui mostenitor direct de sex masculin si, in paralel, intrigile numerosilor servitori, fara de care acea casa nu ar putea functiona. Va recomand cu caldura sa vedeti serialul (e posibil sa fie difuzat in curand pe la teve, noi l-am vazut pe vplay) pentru ca merita.

************************************************

Si cam despre asta este vorba in ultima vreme. Voi, sanatosi, voinici? :)

The Muppet Show (2011)

Cred ca oricine are mai mult de 27 de ani a vazut cel putin un episod din “The Muppet Show“, celebra emisiune de divertisment a anilor ’80. De fapt la noi se difuza in anii 80, show-ul a inceput de prin 1976. Tin minte ca asteptam cu nerabdare weekendul ca sa vad, impreuna cu fratele meu, cateva minute (bine cenzurate) cu “papusile Muppets”, pe care Tudor Vornicu le mai strecura prin Albumul duminical. La momentul respectiv nu intelegeam toate glumele, dar personajele erau simpatice asa cum le vedeam eu cu ochii de copil. Fratele meu intelegea mai multe (el fiind cu 7 ani mai mare decat mine) si imi mai explica uneori poantele. Pentru ca “papusile Muppets” este, pana la urma, un show pentru adulti.

Ceea ce am vazut vineri seara la cinema nu prea a semanat cu ce stiam eu ca sunt “muppetii”. Da, personajele au fost aceleasi (Kermit, Miss Piggy, Fozzie), dar povestea in sine e una trista. Celebrul teatru unde se desfasurau spectacolele papusilor este acum o ruina si, in plus, in curs de demolare pentru ca pe terenul de sub el s-ar fi descoperit petrol. Un mare magnat vrea sa preia cladirea la expirarea contractului si sa o darame.

Pentru ca acest lucru sa nu se intample, papusile Muppets se hotarasc sa puna in scena un ultim spectacol in cadrul caruia sa organizeze un teledon pentru strangerea a 10 milioane de dolari. Cu banii respectivi ar fi salvat teatrul lor. Evident spectacolul e vazut de nostalgici si reuseste sa inmoaie inimile tuturor, dar mai ales sa dezlege pungile (sau cardurile – ca tot vorbim de o versiune moderna). Bine, e totusi ciudat ca, fara sa repete prea mult, papusile fac un show de milioane, dar sa nu uitam ca e totusi o poveste.

De remarcat ca s-au chinuit sa gaseasca o vedeta care sa fie gazda spectacolului si nu au reusit. Au adus pe cineva cu forta in cele din urma. Si cand te gandesti ca in anii de glorie ai showului toti actorii mari se inghesuiau sa participe pentru ca audientele erau fabuloase…

In rest nu se mai intampla mare lucru prin film. Se canta mult, se mai face cate o glumita si tot ai senzatia aia de “ma, nu mai incepe filmul asta odata?”.

Totusi, pe noi ne-a amuzat si ne-a adus aminte de copilarie. Nu aveam mari asteptari de la film. Ne-am dus doar ca sa ne simtim bine, intr-o seara de vineri. Si sa revedem papusile copilariei noastre. Anul trecut ne-am uitat intr-o sambata pe youtube la secvente din “The Muppet Show” original si ne-am amuzat teribil. Sunt de revazut oricand.

Un fapt divers: inainte sa intram la film, Dorin si-a comandat meniul “muppets”: floricele si suc intr-un pahar personalizat. A cerut paharul cu Kermit. Vanzatoarea a intrebat candida: asta e ala cu broscoiul, nu? Ni s-a parut trist ca cineva nu stia cine e Kermit :(

Multumim, Miruna, pentru invitatii!

 

Happy start, happy feet :)

Am inceput 2012 cum nu se putea mai vesel: am vazut Happy Feet 2, aseara la Cinema City Cotroceni -  sala Samsung IMAX. Si fac aceasta precizare pentru ca filmul merita vazut in 3D (asa cum spunea Pietricel si eu m-am jucat cu baloanele de pe ecran la genericul de final :D ).

Aveam o oarecare nostalgie legata de Happy Feet 1, asa cum ii marturiseam lui Dorin aseara, pentru ca a fost primul film pe care l-am “luat” de pe internet, in epoca de aur a DC++ (pe vremea aia nu stiam ce sunt torentii). Si pentru ca eram o novice, am descarcat o versiune CAM, vai de steaua ei. Cred ca era trasa de pe la rusi, de pe undeva. Oricum, era nasoala. Nu mi-ar fi trecut atunci prin cap ca, la doar cativa ani distanta, o sa vad continuarea desenului animat in 3D la o calitate nemaipomenita.

Povestea din Happy Feet 2 il aduce in prim plan pe Erik, fiul lui Mumble, care, spre deosebire de tatal sau, nu poate dansa. A se remarca similitudinea situatiei din Happy Feet 1 cand Mumble dansa fenomenal, dar nu putea sa cante asa cum faceau ceilalti pinguini. La fiul lui e exact pe dos :) Erik sufera din cauza ca ceilalti rad de el si, cu toate ca parintii lui il asigura ca e special, el se hotaraste sa fuga catre o alta colonie de pinguini. Acolo il intalneste pe The Mighty Sven, pinguinul care poate sa zboare si care devine instant idolul micutului Erik. Chiar daca nu poate sa zboare, Erik se dovedeste la final a fi un cantaret desavarsit.

In film apar si alte personaje haioase: Ramon – pinguinul fermecat de pinguina Carmen, Will si Bill the Krill – cei care vor sa-si depaseasca conditia lor de vietati marine minuscule si sa se transforme in pradatori – sunt delicioase dialogurile lor, Lovelace – pinguinul cu pulovar :)

Mie mi-au placut foarte tare vocile personajelor si m-am inmuiat toata la vederea micului Erik (e delicios!). Va recomand cu caldura versiunea originala – au apreciat-o si copiii (multi!) prezenti aseara la avanpremiera – pentru ca face toti banii.

Mergeti sa vedeti filmul! Chiar daca povestea in sine nu e neaparat o capodopera, va asigur ca veti iesi zambind din sala.

Multumesc Oxygen PR pentru invitatie!