Bloguri de doamne şi domniţe

Stimaţi vizitatori/cititori fideli,

Inaugurăm astăzi, 16 noiembrie 2008, o pagină specială pe acest blog, pagină ce se vrea un catalog cu bloguri de distinse doamne şi domniţe posesoare de jurnale online de toate felurile. Ideea realizării acestui catalog mi-a venit după ce am scris postul ăsta, la care am primit foarte multe răspunsuri (vă mulţumesc tuturor încă o dată).

De ce vreau să promovez blogurile de fete? Well … e ca-n reclama L’Oreal: pentru că merită! Am descoperit în peregrinările mele blogosferice o grămadă de bloguri bune scrise de fete, bloguri ce nu se regăsesc musai în Top10 trafic.ro, dar care au savoare, sunt scrise cu talent, cu haz, cu sensibilitate şi care nu sunt promovate suficient (spun eu). Pe de o parte înţeleg dorinţa acestor doamne şi domnişoare de a rămâne semi-anonime, pentru că publicitatea nu aduce întotdeauna lucruri bune (din păcate). Cu cât ai mai mulţi vizitatori, cu atât creşte probabilitatea apariţiei celor care au tot timpul câte ceva de cârcotit şi colindă internetul lăsând comentarii răutăcioase. Dar hai să nu punem răul în faţă şi să ne gândim că cei ce trec pe aici sunt oameni de calitate, care pot aprecia un lucru bun şi pot ignora cu eleganţă micile scăpări.

Pe lângă blogurile ce apar în blogroll-ul meu (categoria Ciupercutza vă recomandă), aici vor fi listate toate recomandările primite de la voi. Nu este un top, nu facem clasamente, link-urile vor fi postate în ordinea în care au sosit (în comentarii sau în recomandările de pe blogurile care mi-au preluat ideea). Voi actualiza lista pe măsură ce voi primi şi alte propuneri. Deja sunt foarte multe şi o să încerc să le trec pe toate (pe parcursul mai multor zile). Mulţumesc încă o dată celor care au preluat ideea şi au recomandat toate aceste bloguri.

Vă doresc lectură plăcută!
Ciupercutza

PS Dacă dintr-un motiv personal nu doriţi să fiţi menţionate în această listă, vă rog să mă anunţaţi şi o să şterg link-ul.

Aşadar, lista cu blogurile de damă :)

Andreea http://www.tomatacuscufita.com/
Miruna http://anurim.com/
Smilla http://chrismilla.wordpress.com/
Silvia http://sunkissed.ro/
Melek http://tudor-stefan.blogspot.com/
Miruna http://siblondelegandesc.ro/
Jen http://blog.mostly-harmless.ro/
Aprilsea http://aprilsea.weblog.ro
Daniela http://maldita.ro/
Andreanum http://andreanum.org (blog colectiv)
Raluxa http://raluxa.com/
Elena Ciric http://elenaciric.ro/
Cristina Bazavan http://bazavan.ro/
Boladenieve http://boladenieve78.wordpress.com
Dojo http://dojoblog.ro
Lorena Lupu http://lorenalupu.wordpress.com
Maddy http://thcgirl77.wordpress.com
Oana http://oana7327.wordpress.com/
Doamna UMF http://teribilisimo.wordpress.com/
Elisa http://elisagradinameadevis.blogspot.com/
Luana http://luanazosmer.com/
Zapacila http://zapacita.wordpress.com/
Suzi http://www.moara-lu-bunicu.org/suzi/
Gorgeoux http://www.gorgeoux.com/
Denisa http://denisuca.com/
Claudia http://carutacufraieri.blogspot.com/
Crisatcross http://crisatcross.wordpress.com/
Dee http://www.kestii.descult.com/
Dush http://dushrece.blogspot.com/
Ilka http://ilka.weblog.ro/
Inah http://inah.weblog.ro/
Iulia http://heartbeats-and-bits.blogspot.com/
Jorjette http://getbordea.blogspot.com/
Katika http://katikaland.blogspot.com/
Leah http://leahlusch.blogspot.com/
Lulu http://lulutza.blogspot.com/
Nevasta http://www.nevasta.net/
Ramona http://4buzzideas.blogspot.com/
Whitenoise http://whitenoise4ever.blogspot.com/
-X- http://eexergy.blogspot.com/
ZU http://zu-zuzi.blogspot.com/
Gramo http://gramo.ro/ (ne place si jumatatea feminina, si cea masculina)
Hiacint http://masa-pustie.blogspot.com/
Ionuca http://rainbowchild.mostly-harmless.ro/
Ligia http://ligiapamfilie.wordpress.com/
Monica http://monicaspune.blogspot.com
Oblia http://oblia.wordpress.com/
Oompa http://dailycrap.ro/
Puck http://puck.jubjub.ro/
Vio http://uvedenrode.blogspot.com/
Jamilla http://www.jamilla4smile.blogspot.com/
Isabela http://isabellelorelai.wordpress.com/
Corina Cretu http://corinacretu.wordpress.com/
Ana http://www.ana-ea.ro/
Viorica http://google-viorica.blogspot.com/
Lia http://liarebelyell.blogspot.com/
To-morrow http://day2morrow.blogspot.com/
Veronica http://veronicaacara.blogspot.com/
Elsa http://mapetiteelsa.wordpress.com/
Malina http://exploziisolare.wordpress.com/
Diana http://dianadumitru.wordpress.com/
Deea http://supermagnet.ro/ (recomandata si de Gramo)
Andressa http://www.andressa.ro/
InnOcente* http://www.innocente.ro/
Irina http://ireena.blogspot.com/
Didi http://dieannna.blogspot.com/
Iren http://mintea-de-ceai.blogspot.com/
Anemari: http://4anotimpuri.wordpress.com
Catalina http://katja-mixtblog.blogspot.com/
Luminita http://lumiangelo.blogspot.com/
Mara http://mmmmmmmara.blogspot.com/
Madelin http://madelin.wordpress.com/
Ddunia – http://ddunia.wordpress.com/
Mica – http://www.patafizicasifum.blogspot.com/
Umma – http://ummma.wordpress.com/
Ana Maria – http://anutza.wordpress.com/
Irina – http://femeiasimpla.com/
Laura-Mira – http://proze.ablog.ro/
Fata Acadea – http://acadeaua.wordpress.com/
Marie Jeanne – http://www.lamaie.ro/
Sisiphe – http://optzecea.blogspot.com/ (recomandata si de Gramo)
Zully http://zuleiha.wordpress.com/
Drina http://drinas.blogspot.com/
Zaza http://rapireadinserai.blogspot.com/ (recomandata si de Gramo)
2 smart cherries http://2smartcherries.blogspot.com/
Diana http://dianasplayground.blogspot.com/
Oana http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/
Fata din Ferentari – http://simonarrr.wordpress.com
Dreaming Jewel – http://dreamingjewel.wordpress.com
Irina http://lenebarbie.wordpress.com/
Paula http://paulaionescu.wordpress.com/
Irina http://femeiasimpla.com/
Simply Red http://andreean.blogspot.com/
Tiribonflax http://tiribonflax.blogspot.com/
Gia http://giapapadia.wordpress.com/
Maria Coman http://mariacoman.blogspot.com/
Zappy http://zappy.ro/
Anna http://relentlessss.blogspot.com/
Puttycat http://puttycat.ro/blog/
Dona http://poveste-despre-america.blogspot.com/
Ela http://ela.citatdela.com/
Tuvia http://tuvia.weblog.ro/
Pinguilde http://pinguilde.wordpress.com/
Creta colorata http://cretacolorata.abgt.ro/
La Poupee Rousse http://matrioshca.blogspot.com/
Inggrids http://inggrids.blogspot.com/
Le petit mouton http://lepetitmouton.blogspot.com/
Evergreen http://evergreenstory.wordpress.com/
Diana http://omul-antipod.blogspot.com/
Innuenda http://innuenda.blogspot.com/
Firimerituri http://piticipecreier.blogspot.com/
Cartea din geanta http://carteadingeanta.com/
Maya http://mayas-esprit.blogspot.com/
Did http://did.weblog.ro/
Rusoaica http://rusoaica.weblog.ro/
Elsa Exarhu http://elsaexarhu.wordpress.com/
Iaciu http://aiaciu.wordpress.com/
Lucia T http://www.terorista.ro/www/
Mih http://joaca.wordpress.com/
Mărie http://pietricele.blogspot.com/
Runbaby http://omuleti.blogspot.com/
Sandra http://pensees-lutze.blogspot.com/
Shimmo http://shimmo.blogspot.com/
Alandra http://alandra.wordpress.com/
NewDada http://newdada.wordpress.com/
Ana http://www.ana-ea.ro/
http://polenmov.blogspot.com/
Alexandra http://stropdeculoare.wordpress.com/
Diana http://dianavlase.blogspot.com
Zuzeta http://zuzeta.blogspot.com/
Cristina http://blogulgreierasului.blogspot.com/
Pyuric http://pyuric.voce.ro/
Pyuric & Ada http://www.monden.info/
Kittutza http://www.kittutza.com/
Carmen http://cubdegheata.blogspot.com/
Monyk http://circulampecontrasens.blogspot.com/
SufletPierdut http://www.sufletpierdut.com/
AnaAyana http://anaayana.wordpress.com/
Kidha http://kidha7.blogspot.com/
Ambasadoarea http://ambasadorforfree.blogspot.com/
Gloria http://www.gloriacioloca.blogspot.com/
Laura http://www.lauramyself.blogspot.com/
Dianora http://dj-dia.blogspot.com/
Andra http://cartitzoiu.blogspot.com/
Iubika http://iubika.info/
Denize http://intr-unciobdesticlaverde.blogspot.com/
Numaplictisi http://numaplictisi.blogspot.com/
Eu, de la birou http://eudelabirou.blogspot.com/
Nikoxz http://abecedardeganduri.wordpress.com/
Ade http://adebalerini.wordpress.com/
Equilibru http://equilibru.com/
Dadamoda http://www.dadamoda.info/
Victoria Casian http://www.victoriacasian.ro/
Scenarista http://scenarista.wordpress.com/
Pilulele http://pilulele.blogspot.com/
Silvana http://silvanaarmat.blogspot.com/
Esk http://denisa-vs-franta.blogspot.com/
Monica: http://paidece.blogspot.com
Alexandra: http://naru.wordpress.com
Ileana: http://ileanasurducan.blogspot.com/
Carmen http://carmenlilu.blogspot.com/
Alma http://poesis.weblog.ro/
Puck http://puck.jubjub.ro/
MeriMeri http://piticipecreier.blogspot.com/
Oblia http://oblia.wordpress.com/
Mimi http://fantezieinmiminor.blogspot.com/
Veverita http://lauracafe.blogspot.com/
Misanthropica http://misanthropica.wordpress.com/
Maria http://veronicsa.blogspot.com/
Juliana http://felurite.blogspot.com/
Anatati http://www.ganduri.potrivite.ro/
Mana http://www.mana.ciutacu.ro/
Irina http://dulcecasa.blogspot.com/
Ada Demirgian http://injoaca.blogspot.com/
Bia http://salatsica.wordpress.com/
Taina http://tainamotoc.wordpress.com/
Raluca Zenga http://www.superficiala.com
MOntecOre http://montecore86.blogspot.com/
Small Wonders http://simonaconstantinescu.blogspot.com/
Maya http://cristinalory.blogspot.com/
Windwhisperer http://windwhisperer.wordpress.com/
Merisor http://spoilthecoffee.com/
Adelle http://adelle.ro/
Lola - http://lolafactory.wordpress.com/
Ina - http://floridecires7.blogspot.com/ (in principal retete vegetariene)
Cutia de cadourihttp://bluelle.wordpress.com
Irina & Co http://steleverzi.wordpress.com
Ayda: http://newayda.wordpress.com/
Shinju http://shinju.bakalicious.net/
Muza http://www.muza-chan.net/b2/blogs/index.php/weblog/
Alina http://www.dekoro.ro/
Mariaaa: http://blinkutza.wordpress.com/
Zum: http://zumcititor.wordpress.com/
AdinaB http://adinab.wordpress.com/
Rodiq http://www.rodiq.ro
Roxi http://www.roxid.blogspot.com/
Carola http://carolasmusings.blogspot.com/
Sufletica: http://sufletica.com/
Diana Bobar http://www.sofashon.com/
Roxana Radu http://www.roxanaradu.com/
Nookie http://fashioninmyeyes.blogspot.com/
Elisa http://10muses.blogspot.com/
Celebrity Fashion http://celebrityfashionblog.blogspot.com/
Miri Bratu http://www.miribratu.com/blog/
Madalina Ionescu http://madalinaionescu.blogspot.com/
Joe Popov http://joepopov.com/
Ines: http://blogdepierdutvremea.com/
Gina: http://ginamagdici.com/
Nicos: http://nykoss.wordpress.com
Ioana http://rozsaunu.ro/
Dushrece  http://dushrece.blogspot.com/
Alecsandra Apostolescu http://www.alecs-habar-n-are.blogspot.com/
Maria http://blinkutza.wordpress.com/
Alexandra Plesa http://inreluare.blogspot.com/
Alina http://alisim.wordpress.com/
Ada http://without0a0name.blogspot.com/
Brokenreality http://brokenr3ality.blogspot.com/
Andreea Urcan http://xupetik.blogspot.com/
Daya http://daya-daydreamer.blogspot.com/
Deea http://trylu-lylu.blogspot.com/
Sandra http://pix-cu-pasta.blogspot.com/
Luana http://domnisoara-in-mov.blogspot.com/
Mariuca http://mariuca.nastasiu.com/
Sofia http://lavandes.wordpress.com/
Irina http://irina.cojo.ro/
Ioana Daraban http://ioana-daraban.blogspot.com/
Ambra http://jurnalamar.wordpress.com/
Boo http://www.fabricadejucarii.ro/
Chez Mazilique http://chez-mazilique.blogspot.com/
EasyPeasy http://easypeasy.ro/
Irina http://hainutecolorate.blogspot.com/
Adela Sirghie http://beautynewsbyadelasirghie.blogspot.com/

Lista este inca deschisa … O sa mai adaug pe masura ce mai aflu recomandari.

141 Responses to this post

  1. Melek on November 17th, 2008 11:45
    Melek

    Mama, cate suntem! GIRL POWER, gen! :)

  2. De la sfarsit de saptamana « Ciupercutza’s Blog on November 17th, 2008 14:43
    De la sfarsit de saptamana « Ciupercutza’s Blog

    [...] in partea dreapta a blogului (in sidebar) o sa vedeti ca a mai aparut o pagina denumita “Bloguri de doamne si domnite“. Am strans acolo toate blogurile de dama recomandate de voi acum 2 saptamani. Lista este [...]

  3. EA on November 17th, 2008 14:48
    EA

    Ai strans ceva, nu gluma! Sa inteleg ca urmeaza o pajamas party? :D

  4. ciupercutza on November 17th, 2008 14:50
    ciupercutza

    Pai am strans cu ajutorul vostru :) Ca lumea a preluat ideea si fiecare a recomandat.
    Si tot mai am senzatia ca lipsesc o gramada …

    Facem si petrecere in pijamale daca trebuie. Numai sa gasim un dormitor suficient de mare pentru atatea pijamalute :D

  5. maria on November 17th, 2008 15:34
    maria

    http://www.adelle.ro — super blog!!

  6. another cherry on November 17th, 2008 15:56
    another cherry

    wowowowow. ce de prezente vieti de doamne si domnite stranse la un loc.:)

  7. Misanthropica on November 17th, 2008 16:13
    Misanthropica

    Foarte multe fete. Buna idee, Ciupercutza. :)

    P.S. Putem pune de-o intalnire exclusivista, sa crape masculii de ciuda! :) )

  8. Zappy on November 17th, 2008 16:48
    Zappy

    Si eu votez pentru o intalnire de gagici. Cred ca ar fi misto. Sa atacam subiecte pe care barbatii nu le vor discuta niciodata pe bloguri :) ).

  9. ciupercutza on November 17th, 2008 19:46
    ciupercutza

    Doamnele mele, sunt convinsa ca lista de mai sus e doar un inceput si ca exista mult mai multe bloguri scrise de fete. Asa ca puteti recomanda in continuare.

    @Maria: o adaug si pe adelle in lista. Multumesc. (tu esti deja acolo)

    @another cherry: nici nu stiai ca-s atat de multe, nu-i asa? :)

    @Misanthropica: multumesc :)
    si Zappy: punem si de-o intalnire daca vreti. Numai ca eu nu prea ma pricep sa organizez chestii.
    Daca e cineva pe aici care sa pricepe sa adune lume la un loc, go for it.

  10. optzecea on November 17th, 2008 20:15
    optzecea

    10x! :)

  11. ciupercutza on November 17th, 2008 20:17
    ciupercutza

    @optzecea: cu placere, da’ nu trebuie sa-mi multumesti mie, ci celor care te-au recomandat (si au fost mai multe domnite) ;)

  12. monica on November 17th, 2008 20:43
    monica

    Zappy a avut azi un talent sa propuna chestii si sa se aleaga cu infaptuirea lor :P Am aruncat asa, o vorba… [emoticon cu monica ce fluiera niznai] Sa va vad unde gasiti voi locatie sa tzie atitea floricele gingase cite-s in lista :lol:

    Buna idee, oricum. Tx de mentionarea-mi!

  13. Andra on November 17th, 2008 20:50
    Andra

    Tulai, ca multe mai suntem… si inca mai lipsesc! Da-i de bine! Go, girls, go!!!

    Saru-mana, ciupercutzo!

  14. alma on November 17th, 2008 21:43
    alma

    Multumesc! Sunt onorata sa ma gasesc in lista ta de doamne si domnite! :)

  15. Adelle on November 17th, 2008 21:56
    Adelle

    Salutare fetelor si multumesc de “nominalizare”. ;)

    As mai adauga in lista:
    Lola – http://lolafactory.wordpress.com/
    Ina – http://floridecires7.blogspot.com/ (in principal retete vegetariene)
    Cutia de cadouri – http://bluelle.wordpress.com
    http://steleverzi.wordpress.com

  16. newdada on November 17th, 2008 22:34
    newdada

    Salutare fetelor,

    de abia astept sa ne intalnim … :)

  17. numaplictisi on November 17th, 2008 22:52
    numaplictisi

    ah doamne toate bloggeritzele la un loc haoooooooooooooooos!!!:)))))))cat de tare ar fiiiii

  18. ciupercutza on November 17th, 2008 23:16
    ciupercutza

    Domnitelor, vaz ca sunteti tare dornice de o intalnire de blogerite.
    Acuma unde naiba gasim noi o cafenea asa de mare sa incapem cu toatele?? :lol: Haaooooooos!

  19. Nikoxz on November 18th, 2008 00:08
    Nikoxz

    Hei, sunt si eu pe aici. Intr-adevar, sunt mandra sa ocup un loc printre atatea bloguri geniale. Multumesc frumos.

  20. Gabriela Lazar on November 18th, 2008 03:20
    Gabriela Lazar

    Multumesc pentru listare, draga Ciupercutza!

  21. newdada on November 18th, 2008 09:43
    newdada

    corect, pai propuneti o zi, o ora si un loc … eu propun chiar locul in care a avut luc ultima petrecere a blogerrilor la care n-am participat, dar am vazut poze si mi s-a parut superfain … si o ora care sa va convina ….

  22. newdada on November 18th, 2008 09:44
    newdada

    ar fi fain … blogandroll la feminin … :)

  23. Ada on November 18th, 2008 10:26
    Ada

    Mulsumesc!

  24. newdada on November 18th, 2008 15:41
    newdada

    Da de ce newdada e scris cu rosu? :)

  25. ciupercutza on November 18th, 2008 19:59
    ciupercutza

    Nu e scris cu rosu. Probabil s-a dat click pe linc si d’aia …
    Eu te vad albastra …

  26. newdada on November 18th, 2008 21:30
    newdada

    Ai dreptate … de fapt sunt ros-albastra! fortza Steaua! :)

  27. newdada on November 19th, 2008 13:47
    newdada

    deci, cum facem, ne adunam si noi pe undeva? cautam un spatiu mai mare ceva ….?

  28. newdada on November 19th, 2008 13:48
    newdada

    ca ar fi mai frumos sa vorbim “pe viu”! ce zicetzi? :)

  29. esk on November 19th, 2008 18:41
    esk

    multumesc ca m-ai pus in lista. ma-nscriu si eu la petrecerea cu pijamale, eu aduc floricelele :D

  30. ciupercutza on November 19th, 2008 20:56
    ciupercutza

    Nu trebuie sa-mi multumesti. Eu iti multumesc ca ai recomandat bloguri (si asa am ajuns sa o citesc pe Monica) ;)

  31. monica on November 21st, 2008 06:57
    monica

    Aha, deci Esk este micul dracusor de legatura!! Ma si intrebam :lol: … Altfel, doamnelor? Sanatoase? Voinice? Cu blogrollul gras si proaspat? [ma gindesc ce urari poti face, relevante pentru blogging]. Da, sa vina Esk la intilnire, neaparat. Cu tot cu masina aia de floricele pe care i-au dat-o socrii…!
    Je vous en pup :P

  32. ciupercutza on November 21st, 2008 09:50
    ciupercutza

    Deci da, de la Esk ti se trage ;) )
    Pardon, ureaza-ne sa avem un blogroll satios si cu putine calorii :lol:

  33. Shinju on November 21st, 2008 12:49
    Shinju

    Oau, mi se pare super ideea! Poate ajung şi eu pe acolo peste ceva vreme :) . oricum recomand cu căldură
    http://www.muza-chan.net/b2/blogs/index.php/weblog/
    E un site imens, cu blog, eseuri, tot felul de articole interesante, scrise foarte frumos şi însoţite de poze, multe dintre ele făcute de însăşi autoarea. În mare este despre Japonia, cultura, istoria, bucătăria, muzica japoneză şi animaţia japoneză (anime). Se adresează unui anumite nişe de cititori, dar merită şi pentru restul măcar pentru reţete (yum!) şi curiozităţile legate de Japonia.

  34. ciupercutza on November 21st, 2008 13:04
    ciupercutza

    @Shinju: multumesc pentru recomandare! O sa actualizez lista :) Sunt sigura ca mai exista lume interesata de Japonia (am aruncat si eu un ochi) ;)

  35. andrei on November 21st, 2008 13:21
    andrei

    Hoho…daca tot e asa ca intre doamne si domnisoare va propun un blog http://ww.dekoro.ro. desi sotia mea e inca o blogaritza incepatoare dar eu zic ca are timp sa ajunga din urma turma.Ca sa o ajut (in timp ce ma omoram sa aleag o tema cat mai potrivita pt blog sau sa fac una) am inceput sa caut pe net bloguri scrise de blogaritze, in ideea ca va avea o mai mare apreciere a subiectelor tratate de ea din partea unui public feminin. Dintr-un feed am gasit si blogul tau.(parca dintr-un feed la Bloguri recomandate de BobbyVoicu.ro). Fiti indulgeti primit-o ca pe o blogaritza ce scrie printre pampersi, biberoane, nervi si milumil dar care stie sa zambeasca, sa fie frumoasa, sa inteleaga o poezie si sa iubeasca (ca na doar nu mi-am luat orice sotie).

  36. andrei on November 21st, 2008 14:06
    andrei

    mai trebuia un w. E http://www.dekoro.ro

  37. ciupercutza on November 21st, 2008 16:34
    ciupercutza

    @Andrei: foarte frumos din partea ta ca recomanzi blogul sotiei tale :)

    Are o mica problema de uzabilitate pe care poate o rezolvi tu (daca intru pe linc imi afiseaza doar ultimul post si nu exista buton de Home/intoarcere la prima pagina). Ca sa citesc toate posturile ei, a trebuit sa apas pe “Despre”. Nu te supara pe mine, dar sunt tester si jobul meu e sa carcotesc :D Constructiv, desigur. Colegii mei s-au obisnuit deja cu celebra mea replica “nu e user friendly” :lol:
    In rest, ii dorim Alinei spor la scris. Si sa va traiasca bebelu sau bebelusa! Poate ne povestiti mai multe despre viata de mamica si tatic (mai avem mamici printre noi si sunt sigura ca isi pot impartasi una alteia diverse experiente).

  38. Vio on November 21st, 2008 22:55
    Vio

    Mamaaaa, catamai listaaa! Da’ vezi ca vio (nu eu, uvenderode) apare de doua ori. Si parca lipseste http://liarebelyell.blogspot.com/ ,poate pt ca e mai baietoasa. Cu intalnitul nu stiu ce sa zic, am de multa vreme alergie la fum ,mai ales cel de tigara (de-aia m-am si lasat, eu zic ca am avut noroc cu alergia asta), dar mi-ar place, macar ca m-as simti un pic deplasata intre atatea domnite eu, ditamai doamna!

  39. Vio on November 21st, 2008 23:00
    Vio

    Am uitat sa pun linkul de la blogul meu. Si cand am zis ditamai chiar asta se intelege, nu va spun cat arata cantarul…
    Amvazut ca pe lista apar douanume cu rosu, al meu si al lui madelin. Mi-ar placea sa fie vorba de click, ca feed burner continua sa zica zero vizitatori pe site,desi stiu sigur ca nu e asa, nu mai zic ca a incremenit la Jocuri de batrani. I-as da un sut, dar nustiu unde…

  40. ciupercutza on November 21st, 2008 23:44
    ciupercutza

    @Vio: multumesc pentru observatie. Asa e, uvedenrode apare de 2 ori (s-a intamplat asta pentru ca a fost recomandata de mai multe persoane si eu am luat cu copy/paste link-urile respective).
    Blogul Liei apare in lista chiar sub lincul tau (tocmai pentru ca a fost recomandat de tine) :) Cam asa am si construit lista (in linii mari): am pus recomandarile sub blogul care le-a facut … “Sub” tine sunt Lia, To-morrow si Veronica …

    La intalnire (daca se va organiza asa ceva) poti sa vii fara probleme. Vom gasi subiecte de discutie la care sa participe toata lumea, indiferent de varsta.

    Da, stiu ca feedburner arata 0 vizitatori. Asta pentru ca nu ai pus codul lor pe blogul tau (nici nu cred ca poti sa faci asta – doar daca ai domeniu propriu, nu free, ca blogspot). Feedburner iti indica numarul de subscriberi (adica cei care sunt abonati la feed si citesc posturile tale din Google Reader de exemplu). Nu-ti mai bate capu’ cu tehnicalitati din astea. Ai statistici cu numarul de vizite pe blogspot. :)

  41. newdada on November 22nd, 2008 00:09
    newdada

    Am uitat de Ayda: http://newayda.wordpress.com/ !

  42. newdada on November 22nd, 2008 00:12
    newdada

    Si de … stele verzi:

    http://steleverzi.wordpress.com/

  43. andrei on November 22nd, 2008 12:36
    andrei

    ciupercutza multumesc de observatie. Am sa tin cont. Cum eu sunt cel cu partea tehnica am sa notez toate cele necesare pt ca blogul sotiei mele sa fie cat mai prietenos pt orice utilizator. Am sa revin cu detalii. Apropo cer permisunea de a cita din lista ta de linkuri cu precizarea sursei bineteles( adica tu)

  44. newdada on November 22nd, 2008 13:57
    newdada

    http://suntemingeri.blogspot.com/

  45. ciupercutza on November 23rd, 2008 15:16
    ciupercutza

    @andrei: citeaza ce vrei din lista. Ea e facuta pe baza de recomandari, deci meritul meu e doar acela ca le-am pus pe toate in acelasi loc.

  46. adinab on November 26th, 2008 19:39
    adinab

    faina lista :) vin si eu din urma cu doua adrese:

    Mariaaa: http://blinkutza.wordpress.com/
    Zum: http://zumcititor.wordpress.com/

    si daca merge si cu autopromovarea profit de ocazie si zic si de al meu,
    http://adinab.wordpress.com/

  47. len on November 26th, 2008 20:47
    len

    Uite si http://www.rodiq.ro

  48. » Blog Archive » Cand Eva isi face blog on November 27th, 2008 09:49
    » Blog Archive » Cand Eva isi face blog

    [...] lista e deschisă pentru completare pe blogul ciupercuţei. Am zâmbit. Sunt şi eu trecută pe acolo ca fiind bloggeritză. Ideea e că dacă vrei şi [...]

  49. bogdanic on November 28th, 2008 00:36
    bogdanic

    Ah! si inca unul:
    http://www.roxid.blogspot.com/

  50. Len » Harta blogosferei - la feminin on November 28th, 2008 14:34
    Len » Harta blogosferei - la feminin

    [...] Ciupercutza a venit cu ideea si s-a pus pe treaba de strans toate blogurile de doamne si domnite am profitat de ocazie si i-am propus sa-i folosesc lista pentru o harta doar pentru doamne si [...]

  51. carola on November 29th, 2008 19:02
    carola

    Multumesc Ciupercutza si Bogdan pentru lista si recomandare :) Faina initiativa, felicitari! As adauga si eu cateva bloguri, toate mai mult sau mai putin de nisa:
    http://www.sofashon.com
    roxanaradu.com
    http://fashioninmyeyes.blogspot.com/
    http://10muses.blogspot.com/
    http://celebrityfashionblog.blogspot.com/ :)

  52. newdada on November 29th, 2008 22:49
    newdada

    Ce-ati zice de o cominitate a bloggeritelor?

    Iata cateva idei pentru inceput:

    http://newdada.wordpress.com/2008/11/28/femeia-conduce/

  53. ciupercutza on November 30th, 2008 20:42
    ciupercutza

    Sincer, nu vad la ce ar folosi o comunitate speciala pentru femei. Blogosfera in sine e o comunitate … O impartim pe bucatele?

    Eu am vrut sa promovez fetele si sa le ajut sa fie cunoscute (desi, sincer, unele nu aveau nevoie) intr-o comunitate deja existenta. Deci integrare, nu separare…

  54. newdada on December 1st, 2008 15:47
    newdada

    Daca zici tu … eu nu la o separare ma gandeam, ci mai degraba la o intalnire, comunitate etc … :)

  55. Taina on December 1st, 2008 20:37
    Taina

    Hihi, merci mult! :*

  56. vio on December 2nd, 2008 00:46
    vio

    Ciupercutzo, multumesc pt tehnicalitati, ca nu pricepeam de unde discrepantele (deh, mai am si lipsuri)
    Ma gandeam safacsi eu un articol cu lista asta, dar mai bine nu, e bine aici unde este, oricum primesti mai multi musafiri decat mine :-) .

  57. Anurim on December 2nd, 2008 21:19
    Anurim

    Asa:) fac si eu niste recomandari:)
    http://www.miribratu.com/blog/
    http://madalinaionescu.blogspot.com/
    si ultima, dar nu cea din urma (are domeniul de 1 an, facut cado de noi, colegii ei, insa abia acum a decis sa scrie) http://joepopov.com/

  58. Sufletica on December 2nd, 2008 23:34
    Sufletica

    pot sa ma recomand eu??:))
    http://sufletica.com
    a.. am uitat.. felicitari pentru aceasta initiativa:)

  59. ciupercutza on December 3rd, 2008 09:36
    ciupercutza

    Sufletica, esti deja pe lista pt ca te-a recomandat altcineva.

  60. alina on December 3rd, 2008 15:27
    alina

    http://razeioana.weblog.ro, creste incet dar sigur

  61. Sufletica on December 3rd, 2008 23:03
    Sufletica

    multam.. cred ca nu am suparat ca m-am recomandat singura:)

  62. ciupercutza on December 3rd, 2008 23:05
    ciupercutza

    Nope, au mai fost cazuri :D

  63. joe on December 4th, 2008 18:05
    joe

    Multumesc pt listare si bagare in seama. Chiar nu ma asteptam, mai ales ca n-am mai mult de 8 zile in blogosfera! :)

  64. ciupercutza on December 4th, 2008 18:09
    ciupercutza

    Doamna, multumeste-i mamzelei Anurim ;) Ea e di vina ;)

  65. nykoss on December 7th, 2008 23:20
    nykoss

    Ce multe fete in blogosfera asta… Nu ma asteptam:) Am sa vad si eu cateva recomandari pentru niste bloggerite iesence:

    Ines: http://blogdepierdutvremea.com/
    Gina: http://ginamagdici.com/

    si de ce nu… si eu… Nicos: http://nykoss.wordpress.com

    Felicitari pentru idee

  66. Copila blonda on December 8th, 2008 12:02
    Copila blonda

    http://rozsaunu.blogspot.com ;)
    si thx a lot!

  67. vio on December 10th, 2008 23:21
    vio

    Nu stiu daca deja e nominalizata dar azi a pus un comentariu pe blogul meu si am fost curioasa sa vad ce scrie, am avut o surpriza tare placuta, scrie bine, cu nerv, desi e ardeleanca: http://dushrece.blogspot.com/

  68. newdada on December 11th, 2008 10:19
    newdada

    “desi e ardeleanca” … nu suna prea bine …

  69. Jamilla on December 16th, 2008 16:04
    Jamilla

    io mi-s pe undeva? sau ma recomand singurik? ;-) )))

  70. ciupercutza on December 16th, 2008 17:56
    ciupercutza

    Pai cum sa nu fii? Esti acolo, deasupra Isabelei Lorelai.

  71. isabellelorelai on December 22nd, 2008 01:12
    isabellelorelai

    Asta da muncă, nu glumă… Mulţumesc.
    Am ajuns la tine în sens invers, ca să zic aşa. Şi în spaţiu şi în timp (mulţumesc pentru propunere, Jam). Putem “să punem” de un congres, clar.

  72. windwhisperer on January 4th, 2009 00:52
    windwhisperer

    wow, it’s a WOman world :)
    pajama party , at my place :) :) welcome everyone !!!:)
    xxx, thx ciupercuto!! GR888 idea ! and Happy new year !

  73. Sandra on January 6th, 2009 15:09
    Sandra

    http://www.alecs-habar-n-are.blogspot.com

  74. codrutza on January 7th, 2009 11:19
    codrutza

    femeiele sunt la putere.. intelegente,frumoase,suave… :)
    eu sunt abia la inceput ;) ) sper sa fie bine :D
    toate cele bune :)

  75. Mariaaaa on January 15th, 2009 19:58
    Mariaaaa

    hehehehe .. nu stiam de asta :P

  76. Concurs pentru doamne si domnisoare « Ciupercutza’s Blog on January 15th, 2009 21:27
    Concurs pentru doamne si domnisoare « Ciupercutza’s Blog

    [...] fata computerului meu de acasa sa scriu si eu despre el. Uf, tocmai eu care am incercat sa fac un catalog pentru blogurile de dama si am promovat cat am [...]

  77. roxid on February 4th, 2009 12:31
    roxid

    Thenchiu, thenchiu. Mai am şi eu ceva nume…
    http://inreluare.blogspot.com/
    http://alisim.wordpress.com/
    http://without0a0name.blogspot.com/
    http://brokenr3ality.blogspot.com/
    http://xupetik.blogspot.com/
    Eu le aberez, tu le alegi.:)

  78. Simply Red on February 6th, 2009 17:28
    Simply Red

    Binete! Super draguta initiativa… :o )
    Ma simt ca la… mare :o ). O plaja pline de doamne si domnite :o )
    Salutari tuturor!

  79. Luana on February 23rd, 2009 20:20
    Luana

    Paaai am sa propun si eu cateva fete:D
    http://daya-daydreamer.blogspot.com
    http://trylu-lylu.blogspot.com
    http://pix-cu-pasta.blogspot.com

    sii,daca nu e cu suparare.ma propun pe mine:)
    http://domnisoara-in-mov.blogspot.com

    thanx a lot:x

  80. raluxa on March 10th, 2009 22:54
    raluxa

    Pot sa ma propun eu?

    http://raluxa.blogspot.com

    Nu am foarte multe prietene in blogosfera dar poti obtine recomandari despre mine de la Iulia http://heartbeats-and-bits.blogspot.com/)
    :) merci mult si sa nu fie cu suparare!:)

  81. ciupercutza on March 11th, 2009 09:42
    ciupercutza

    Da, bineinteles ca poti :) Treaba cu recomandarea era numai ca sa descoperim cat mai multe bloguri. Eu nu le stiam pe toate, asa ca trebuia ca lumea sa mi le aduca la cunostinta.
    Spor la scris!

  82. Cojo on March 19th, 2009 10:25
    Cojo

    Un blog interesant care a ajuns in finala roblogfest este si http://irina.cojo.ro

  83. luni-liber-lene « Jurnal de lavanda on March 24th, 2009 01:46
    luni-liber-lene « Jurnal de lavanda

    [...] ca n-am lucrat nimic, am rasfoit in schimb cateva bloguri din vasta lista cu bloguri de doamne si domnite (nici nu credeam ca sunt atatea bloguri scrise de femei; si [...]

  84. My Rain in November on March 25th, 2009 00:24
    My Rain in November

    ma bucur de initiativa asta. pe bune ca si mie imi plac mult mai mult blogurile fetelor, exprimarea e alta… plus sensibilitatea pusa pe seama feminitatii. asa ca ma inscriu si eu in lista asta si cu un drum, te adaug in blogroll. de ce? pt ca, l’oreal vorbind, meriti :P

    My Rain in November http://ioana-daraban.blogspot.com

  85. Ambra on April 7th, 2009 10:56
    Ambra

    Mi-ar placea sa ma includeti si pe mine in lista
    http://jurnalamar.wordpress.com/

  86. Bogdan on June 9th, 2009 02:07
    Bogdan

    Sarumana :)

    N-ar fi o idee sa actualizezi lista (unele bloguri nu mai exista) si sa o ordonezi alfabetic? Nu de alta, dar ar arata mai bine si ar fi mai usor de lucrat cu ea. Si o numerotare zic ca ar fi binevenita.

    Altfel, take a look at batcampii.ro .

  87. ciupercutza on June 9th, 2009 14:11
    ciupercutza

    @Bogdan: probabil ca atunci cand o sa am mai mult timp o sa fac o ordonare alfabetica.
    Momentan ordinea este cea a recomandarilor.

  88. grey on June 10th, 2009 10:05
    grey

    http://www.fabricadejucarii.ro/ 100% charming

  89. behindblueeyez on June 14th, 2009 20:48
    behindblueeyez

    multumesc frumos pentru includerea in lista, ma simt onorata :)

  90. Alle on June 17th, 2009 20:31
    Alle

    :) tres joli !

  91. luminitza on June 18th, 2009 15:22
    luminitza

    merci ca te-ai gandit la mine!
    gros bissou de paris;-)

  92. Ana-Maria on June 18th, 2009 15:27
    Ana-Maria

    Mulţumesc pt. includerea în listă:)

  93. ciupercutza on June 19th, 2009 09:54
    ciupercutza

    Dragele mele, lista a fost facuta pe baza de recomandari. Deci meritul meu e doar acela ca le-am pus la un loc :)

  94. gabi on June 23rd, 2009 23:21
    gabi

    mie imi place mult Fabrica de Adevar a Sophy-ei
    http://www.fabricadeadevar.ro

  95. sorin on July 9th, 2009 02:13
    sorin

    Ai adunat ceva nu gluma:D. Recomand http://www.raluxa.ro (fost blogspot), http://duveanu.wordpress.com/ , http://www.ralucahritcu.ro/

  96. Mihai on July 13th, 2009 17:27
    Mihai

    Moaaaaa Ciupercutzoooooooooooooooooooooo

  97. Mihai on July 13th, 2009 17:27
    Mihai

    [update] Sorine vrei sa spui http://www.raluxa.com/ :)

  98. Victoria Casian on July 27th, 2009 14:19
    Victoria Casian

    wow, chiar suntem multe :D

  99. adela sirghie on July 27th, 2009 14:49
    adela sirghie

    va invit si la mine:
    http://beautynewsbyadelasirghie.blogspot.com/
    v-am mai vizitat, dar cred ca m-am pierdut pe undeva, candva…

  100. irina on August 27th, 2009 00:13
    irina

    Poate o sa-ti placa si http://hainutecolorate.blogspot.com

    Multumesc!

    irina

  101. Dariana on August 30th, 2009 14:04
    Dariana

    http://tottacamul.blogspot.com
    cred ca merita :)
    merci.

  102. Blogul zilei: ciupercutza.ro | FocusBlog on August 31st, 2009 18:41
    Blogul zilei: ciupercutza.ro | FocusBlog

    [...] este, pe buna dreptate, mama blogosferei feminine. Nu e deloc la misto. Ea e cea care a avut ideea sa adune undeva toate blogurile de fete, fie ca [...]

  103. gia on September 2nd, 2009 14:41
    gia

    me too :)

  104. cata on September 12th, 2009 00:17
    cata

    Asta e :) ))

    Unele reprezinta foarte bine blogosfera romaneasca

  105. Ada on September 21st, 2009 20:49
    Ada

    Ce zici de http://mekone.wordpress.com ? Super ideea ta!!!!!

  106. lulu on October 18th, 2009 19:08
    lulu

    Doamne ce multe sunt! Dar blogusorul meu cemicaelumea.blogspot.com ? Aree
    si el loc aici?

  107. Mihai on November 5th, 2009 00:58
    Mihai

    ce zici de hyperione.info ?€ :D

  108. puiutu on November 11th, 2009 21:04
    puiutu

    si eu vreu cu voi :D

  109. Jad. on November 30th, 2009 21:39
    Jad.

    Iata cea mai buna dovada ca femeile conduc (barbati care conduc) lumea!
    Tot respectul si aprecierea mea!

    Ruxy http://ruxandrada.blogspot.com/
    Dama de Pica http://dama-de-te-pica.blogspot.com/
    Gladiola http://gladiola.wordpress.com/
    Tuflurica http://iubescfluturii.wordpress.com/
    DolceAnna http://deaia.wordpress.com/
    D.D. http://dark-daisy.ro/
    RealDreamer http://1realdreamer.wordpress.com/

    …si sunt atatea si atatea…

  110. Tiwi on December 8th, 2009 20:30
    Tiwi

    :O So many girls,daaamn! :D

  111. Bogdan Doicin on December 27th, 2009 22:40
    Bogdan Doicin

    nu stiu daca e acolo, n-am verificat..

    http://www.questioare.com

    blogul strumfitei cu esarfa.
    cea mai tare revelatie in blogosfera feminina.

  112. Şi domnişoarele au blog | Kronos Blog on December 30th, 2009 01:53
    Şi domnişoarele au blog | Kronos Blog

    [...] listei , o puteţi citi Aici! Miruna http://siblondelegandesc.ro/ Ana http://www.ana-ea.ro/ [...]

  113. roxy on December 31st, 2009 13:59
    roxy

    ai uitat:D http://roxy-guzzy.info Roxy’s blog

  114. Xenonisis on January 16th, 2010 18:15
    Xenonisis

    Topul ăsta ajută mult şi “lupii” care umblă după “scufiţe”… :)

    Mersi!

  115. Laura on March 11th, 2010 22:15
    Laura

    Imi place aici la tine. Girl power, nu gluma! :D

    Laura – http://suntemingeri.blogspot.com/

  116. Theona on March 17th, 2010 22:01
    Theona

    Tocmai am lansat blogul http://www.femeiadesucces.ro (este fierbinte fierbinte…inca nu am facut lansarea oficiala chiar). Este un blog special pentru femei, pentru succesul oricarei femei si pentru inspiratie lor. Daca va plac articolele scrise de mine v-as ruga sa ma sustineti pentru ca am nevoie de voi. Impreuna pentru o lume mai buna! (macar sa fie mai buna pentru noi, femeile). Va pup si va astept!

  117. varza on April 8th, 2010 10:41
    varza

    Super! Chiar ce cautam, fiindca ma gandesc sa incep o rubrica de recomandari bloguri.
    Acum, daca nu e cu suparare, nu ne-am supara daca aia adauga si blogul nostru in lista :)

    http://verze.ro

  118. varza on April 8th, 2010 11:12
    varza

    Daca iti trebuie recomandari, uite una: http://www.focusblog.ro/2009/03/verze-varzuci-varzoi/ :)

  119. Zumzet on May 31st, 2010 22:46
    Zumzet

    Cred ca am ratacit vreo 2 ore printre blogurile din lista. Si tot dand de scroll in jos am simtit asa, o senzatie revelatoare! :) )

    Fetele sunt f. tari. :)

    Si recomand si eu alte trei (eventual 4 si cu mine):

    Raluca: http://sclipire.wordpress.com
    Monica: http://mollybritish.wordpress.com
    Geni: http://ideicuvinteculori.wordpress.com

    Imbratisari!

  120. NightOn on June 7th, 2010 20:58
    NightOn

    Wow cate bloggerite :P

  121. Miscellaneous on October 6th, 2010 01:10
    Miscellaneous

    Hmm … m-am uitat la statisticile blogului și am văzut vizite de la articolul acesta, așa că Ciupercuțo, te întreb, nu ca să mă recomand, dar ca să-i mulțumesc eventualei persoane care m-a recomandat, pentru că nu m-am văzut prin listă, deci te rog să-mi spui. :)

    Recomand, de asemenea, http://niceeynice.wordpress.com/. :)

  122. Miscellaneous on October 6th, 2010 01:11
    Miscellaneous

    Ce incoerentă am fost în comentariul anterior, scuze :D Reformulez scurt: te rog să-mi spui dacă apar prin acea listă, din moment ce nu m-am văzut, și dacă da, de la cine ai aflat de blog, ca să-i pot mulțumi. Merci :)

  123. sweety on October 8th, 2010 20:56
    sweety

    waw!!!!!! cît de multe bloggeritze!!!!
    cool!!!!!!!!!!!!! :)

  124. ILoveHandmade.ro on November 16th, 2010 22:49
    ILoveHandmade.ro

    Despre ILoveHandmade.ro ce parere ai? Merita trecut in lista?

  125. Cypress on January 23rd, 2011 01:18
    Cypress

    Ar mai fi http://storytellerdiamond.wordpress.com

  126. CristinaTM on February 10th, 2011 03:12
    CristinaTM

    Am mai gasit si eu cateva:

    http://www.ozeneu.com/ – Diana
    http://lavidademe.com/ – Deme
    http://blogu.lu/ily/ – Ily
    http://oanabarbu.com/ – Oana Barbu
    http://blogu.lu/boss/ – Andreea
    http://corinasaftescu.com/ – Corina

    Mie-mi plac si le recomand.

  127. Georgiana on February 12th, 2011 01:44
    Georgiana

    Foarte misto ideea de’a aduna fetele frumoase intr-un singur loc! felicitarile mele sincere! :)

  128. Ciupercutza on February 12th, 2011 21:03
    Ciupercutza

    Multumesc si spor la scris!

  129. iYli on March 7th, 2011 23:01
    iYli

    Valeu, ce m-ai uitat :P

  130. Oana on June 19th, 2011 15:15
    Oana

    Wow, ce lunga e lista! Numa’ buna!

  131. LemonadeBirds on July 1st, 2011 19:10
    LemonadeBirds

    Aaaa, ce draguuuut! :) vreau si eu, vreau si eu! :) va pup, LB.

  132. Suzi on July 4th, 2011 02:45
    Suzi

    Super “catalogul” de bloguri :

    As mai adauga:

    http://www.belva.ro – blog super la niste doamne/domnisoare din Iasi

    http://www.clubul-soferitelor.ro – un proiect nou pentru doamnele/domnisoarele soferite.

  133. Roscata on July 14th, 2011 12:16
    Roscata

    Buna! Distractie placuta in vacanta :D
    Cand ai timp tragi cu ochiul si pe: http://roscata.ro/.
    Multumesc!

  134. melly on September 17th, 2011 20:47
    melly

    Eu ma auto recomand. Se poate? :D

  135. Sunshine on October 11th, 2011 15:46
    Sunshine

    Ma recoand si eu…

  136. Ena on November 28th, 2011 13:46
    Ena

    Hey,

    Chiar, pot sa ma propun si eu?! http://www.noptidemai.blogspot.com

    Desi, te astept la mine pe blog, ma vezi, ma citesti :) , inveti sa ma cunosti putin cate putin si-ti dai seama daca merit sau nu sa fiu in rand cu restul de domnite:)…si poate cine stie imi si spui ce noptidemai interesante ai avut pana acum?!

    Multumesc frumos indiferent de raspuns si o saptamana minunata va doresc..mereu tinere talente!
    Noptidemai

  137. Adrian on December 17th, 2011 17:17
    Adrian

    Aha, cred că tocmai am o revelație, cine vrea o soție blogger aici trebuie să caute :) )

  138. Ness on December 30th, 2011 00:15
    Ness

    Nu ma bag la party in pijamale.
    Doar o felicitare virtuală pentru voi de la moșu și un blog de printesă.
    http://www.lavinnia.info/

    http://ak.imgag.com/imgag/product/preview/flash/bws8Shell_fps24.swf?ihost=http://ak.imgag.com/imgag&brandldrPath=/product/full/el/&cardNum=/product/full/ap/3166187/graphic1

    Copy – paste in browser and enjoy.
    @ Adrian .Ai grijă ce iți dorești!!
    La Mulți Ani și multe articole fetele!!

  139. Ioana on January 24th, 2012 14:39
    Ioana

    Buna
    Te rog frumos sa modifici linkul meu din rozsaunu.blogspot.com in http://www.rozsaunu.ro
    Multumesc mult!
    O zi frumoasa! :-)

  140. Ciupercutza on January 26th, 2012 16:27
    Ciupercutza

    @Ioana: am modificat! Multumesc pentru semnalare :)

  141. Ioana on January 26th, 2012 17:01
    Ioana

    Multumesc si eu pentru amabilitate! :-)

Leave a comment




XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>